DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Gigi Becali a răbufnit după declarațiile lui Budescu! Patronul FCSB l-a pedepsit pe mijlocaș: 'Caracter de om mic. Nu mai bate cornere'

Inquam Photos / Octav Ganea
gigi becali Inquam Photos

Mijlocaşul Constantin Budescu a declarat că rezultatele slabe înregistrate de FCSB sunt rezultatul unor experimente făcute la echipă. El nu a precizat dacă se referă la antrenorul Nicolae Dică sau la patronul Gigi Becali, însă acesta din urmă s-a simţit vizat şi s-a arătat deranjat de afirmaţiile jucătorului. Becali a spus despre Budescu că are "caracter de om mic" şi i-a interzis să mai execute cornere.

"Am tot încercat să facem tot felul de experimente şi ne-a costat acest lucru", a spus Dică după înfrângerea de la Giurgiu, afirmaţie care are legătură cu implicarea lui Becali în stabilirea echipei. Iar finanţatorul FCSB i-a răspuns lui Budescu

"După ce că dau bani să mă mai şi enervez? Pentru ce? La fotbal, patronii dau bani - la mine e un caz fericit, pentru că nu sunt pe minus - şi ceilalţi toţi câştigă bani. Budescu câştigă bani, antrenorii câştigă bani, fotbaliştii câştigă bani, dar de vină sunt patronii. Eu sunt de vină când vreau eu şi nu mă supăr. Nu mă supăr, că e fotbal. Mă supăr când văd atitudinea lui Budescu. El crede, vezi Doamne, că am făcut experimente. Ce experimente, bă, băiatule? Lui nu-i mai convine să mai alerge şi el vrea să joace numai din figuri, talente, devieri şi călcâie, fără să facă trei paşi. Am mâncat bătaie din cauza lui în seara asta. Asta sunt experimentele. Am făcut eu experimente? Ce emoţie să aibă Budescu, că chiar dacă stă în tribună tot ia banii? Toate la mijlocul terenului s-au întâmplat din cauza lui, pentru că el joacă la mişto fotbal şi ne distrăm la fotbal. Singurul lucru pe care o să-l impun lui Dică e că Budescu nu mai bate cornere. Nu mai are voie Budescu. De ce? Că nu mai vreau să facem experimente de gol din corner. De vreo doi, trei ani, el vrea să dea numai gol din corner. A dat un gol o dată şi toate cornerele se epuizează la Budescu. Îi respect meritele, că ne-am calificat în Europa şi datorită lui. Dar asta nu-i permite să facă tot ce vrea la echipă. Care experimente? Experimente că l-a odihnit pe el Dică ca să joace fotbal astăzi. Astea-s exprimentele. Îl dau afară pe Dică, dacă Budescu mai bate cornere, că dacă eu impun ceva trebuie să facă", a declarat Becali, la Digi Sport, conform News.ro.

Citește și: Constantin Budescu: 'Nu am jucat nimic şi am pierdut; Am tot încercat să facem tot felul de experimente şi ne-a costat acest lucru'

Becali este dezamăgit de jucătorii români de la FCSB, despre care a spus că sutn oameni mici.

"Azi singurul care a jucat fotbal a fost Pintilii. Să vă spun la ce concluzie am ajuns eu. Am o nebunie şi am spus că voi face, drege, că Steaua echipă mare în Europa, să jucăm finale... Dar am ajuns la concluzia în seara asta că în România nu se poate face pentru că jucătorii români nu au mentalitate suficientă, nu au ambiţii mari, nu doresc lucruri mari în viaţă, nu vor lucruri mari. Nu au mentalitate de oameni care doresc lucruri mari în viaţă. Mi-am luat gândul. O să jucăm colo, colo, mai facem o calificare, mai nu ştiu ce... Asta e problema, relaxare, suficienţă, s-au calificat în Europa, sunt mari fotbalişti, prime au luat, bani iau.  Pentru ei, 20-30.000 sunt bani, ce să mai ia ei sute de mii sau aibă ei contracte de milioane în străinătate, ajunge, suficent. Oameni mici şi cu oameni mici nu poţi face lucruri mari. Asta avem noi la Steaua jucători. Din moment ce te bate Astra înseamnă că sunt oameni mici. Dar o să scot bani de pe urma lor, că o să luăm campionatul. Dar mai sus nu ai cum să ajungi cu oameni d-ăştia mici. Îmi puneam mare bază în Budescu, îl consideram generalul echipei, cutare, cutare, dar azi mi-a demonstrat că are caracter de om mic. Când vezi că echipa nu joacă, tragi echipa după tine, nu vine mingea la tine şi pac, o dai numai la adversar", a afirmat el.

Becali a spus că Dică a decis să nu-i mai transmită echipa de start înaintea meciurilor: "Să nu mă mai întrebaţi de echipă că mi-a spus Dică că nu-mi mai spune echipa. Ieri, mi-a spus; Nu mai vrea omul să o spună, ce să fac, să-l bat? . Nu-mi spune echipa şi tot nu-l dau afară. Azi nu am ştiut echipa, nu a vrut să mi-o zică. M-am enervat, dar mi-am revenit. Nu am să apelez la alţii să aflu echipa, dacă nu vrea antrenorul, o să-i fac pe plac antrenorului. Ca să nu existe speculaţii, Dică nu are nicio emoţie (n.r. - de a fi demis). Acum e un moment foarte greu la familia mea, Steaua şi măcar pe Dică să-l apăr."

Patronul FCSB crede că atacantul Denis Alibec s-a prefăcut accidentat când a aflat că nu va fi titular în meciul cu Astra Giurgiu.

"Nu ştiu care e treaba cu Alibec, a zis că-l doare şi că nu poate să se antreneze. Poate nu avea chef să se antreneze, cine ştie, şi a zis ? O să vedem ce facem cu el, ce o fi, o fi. Când ştia că Gnohere e titular, . Când ştie că nu e titular, îl doare glezna, nu ştiu ce", a adăugat omul de afaceri.

Formaţia FCSB a fost învinsă, duminică, în deplasare, de echipa Astra Giurgiu, scor 2-0, în etapa a XIX-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Ioniţă '64 (penalti) şi Abang '81.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.