Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gorghiu salută schimbarea prefecților: E un început de depesedizare a administrației

alinaGorghiu

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat că schimbarea a 10 prefecți reprezintă „un început de depesedizare” a administrației, însă a atras atenția că încă mai sunt în țară prefecți care „țin sedințele în sediul PSD”.

„Am interpretat schimbarea prefecţilor de ieri ca pe un început de depesedizare a administraţiei din România. Nu trebuie să laud acest demers, nici nu vreau să fiu altfel decât foarte precisă atunci când spun că depesedizarea a fost una din solicitările pe care PNL a transmis-o acestui Guvern tehnocrat atunci când i-a acordat votul de investitură în Parlamentul României”, a spus Alina Gorghiu.

Ea a adăugat că încă mai sunt prefecți care „ţin şedinţele de partid în sediul PSD, prefecţi care cheamă primarii PNL să-i şantajeze dacă nu vin la PSD în diverse forme, prefecţi care deja şi-au anunţat informal candidatura pe lista PSD-ALDE-UNPR la alegerile locale”.

„Cred că aceşti oameni care sunt incompatibili cu funcţia de prefect, care sunt de fapt trup şi suflet cu carnetul de partid al PSD-ului, sabotează interesul public şi sabotează Guvernul din interior, motiv pentru care sper să văd cât mai repede o evaluare finală a acestui grup de înalţi funcţionari publici şi cred că o analiză a întregii administraţii trebuie făcută, pentru că fiecare instituţie din România, fiecare deconcentrat din România este populat cu oameni care nu fac altceva decât să slujească interesul PSD”, a mai spus Gorgiu.

Liderul PNL a cerut Executivului să nu se lase șantajat:

„Azi şantajează cu o moţiune de cenzură, mâine şantajează cu o moţiune simplă, poimâine şantajează cu o remaniere, răspoimâine şantajează cu 'legea defăimării' şi tot aşa. Important este ca acest Guvern să-şi ştie menirea, să ştie că a venit şi a fost votat cu un anume program de guvernare, că are o agendă publică pe care trebuie să o respecte şi să ţină cont doar de interesul public şi nu de şantajul care a devenit obscen”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.