Grecia a luat marţi noi măsuri pentru prevenirea izbucnirii unei epidemii de COVID-19 în taberele de migranţi suprapopulate din insulele Mării Egee, relatează DPA şi AFP, citate de Agerpres.
Vizitele în tabere ale unor persoane individuale sau ale reprezentanţilor organizaţiilor nonguvernamentale au fost suspendate pentru două săptămâni, toţi nou-veniţii sunt investigaţi medical în detaliu, iar centrele vor fi dezinfectate permanent, a anunţat Ministerul elen al Migraţiei.
Solicitanţii de azil sunt de asemenea rugaţi să nu iasă decât în caz de urgenţă în această perioadă.
Saloane de izolare vor fi create pentru potenţialii pacienţi.
În plus, cursurile pentru migranţii copii au fost suspendate, alături de sporturile organizate, iar mâncarea este distribuită în grupuri mai mici.
Citeşte şi: COVID-19 îi sperie și pe teroriști: Gruparea Stat Islamic şi-a avertizat membrii să evite Europa
De două ori pe zi, migranţilor li se vor comunica informaţii în mai multe limbi (arabă, farsi, engleză, franceză, greacă şi în alte limbi, cu ajutorul unor interpreţi).
Numărul total de migranţi care trăiesc în centrele de primire din insulele greceşti este de 42.500, conform autorităţilor elene, de peste şapte ori mai mulţi decât capacitatea de 6.000 de locuri.
Organizaţia Medici fără Frontiere a cerut vineri "evacuarea urgentă a taberelor", date fiind circumstanţele.
În Grecia au fost înregistrate până acum 331 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi patru decese, la o populaţie de 10,7 milioane de locuitori.
Orice persoană care intră în Grecia este trecută în carantină pentru 14 zile, iar toate magazinele care nu sunt de primă necesitate vor fi închise începând de miercuri.
Comentează