Greii din industria HoReCa sar la gâtul ANAF: 'Nu suntem o țară bananieră!' / Măsura care a scandalizat industria

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 25-08-2025 18:55

Actualizat: 25-08-2025 21:55

Article thumbnail

Sursă foto: pro-cucina.ro

Industria ospitalităţii se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani, marcată de lipsa acută de forţă de muncă, creşterea accelerată a costurilor şi instabilitate economică, iar autorităţile, în loc să ofere soluţii şi sprijin, transmit mesaje care stigmatizează un sector esenţial pentru economia naţională, susţin reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPTIOR), informează Agerpres.

"Nu putem accepta ca HoReCa să fie pusă la zid prin campanii ce seamănă neîncredere între clienţi şi antreprenori.

Respectarea regulilor fiscale este obligatorie, dar aceasta trebuie să fie însoţită de educaţie, sprijin şi consultare, nu de măsuri populiste care compromit încrederea publicului. Soluţiile adevărate se găsesc doar prin colaborare loială între stat, industrie şi consumatori", a declarat vicepreşedinte FPIOR, Corina Macri.

Patronatul din industria ospitalităţii atrage atenţia, într-un comunicat transmis luni AGERPRES, că ANAF a lansat recent o campanie prin care promite clienţilor masa gratuită în cazul în care nu primesc bon fiscal. FPIOR, reprezentată de peste 1000 de companii româneşti şi 26.000 de angajaţi, nu a văzut în ultimii 15 ani vânzare fără bon fiscal şi consideră această abordare o măsură superficială.

"Susţinem respectarea legii şi aplicarea regulilor fiscale. Dar transformarea clienţilor în "inspectori" şi tratarea antreprenorilor ca "suspecţi permanenţi" nu reprezintă o soluţie. Este o atitudine punitivă, ce poate crea neîncredere şi ostilitate acolo unde ar trebui să existe respect şi colaborare", a adăugat vicepreşedinte FPIOR, Cătălin Mahu.

Ce spune președintele executiv

La rândul său, preşedintele executiv al federaţiei, Călin Cozma, aminteşte că România este o ţară educată, "nu una bananieră", iar readucerea în discuţie a unei probleme deja rezolvate pare nejustificată şi întârziată cu 15 - 20 de ani.

Ce urmează?

În acest context, FPIOR va înainta Guvernului o serie de măsuri reale din partea antreprenorilor pentru salvarea bugetului şi face un apel ferm către autorităţi să renunţe la retorica confruntării, să angajeze urgent specialişti cu experienţă reală şi să adopte politici dezvoltate împreună cu mediul de afaceri românesc "şi nu împotriva lui".

Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România este cea mai mare organizaţie naţională şi reprezentativă din domeniu, care reuneşte peste 1.000 de companii naţionale şi reprezintă 24 de judeţe ale ţării plus municipiul Bucureşti, 29 de Patronate şi peste 26.000 de angajaţi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri