O grenadă de mâna defensivă cu focosul secţionat a fost descoperită, marţi, într-o gospodărie din comuna Vorona, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Dorina Lupu, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, "muniţia provine din timpul conflictelor armate" şi a fost descoperită în timpul unor lucrări de excavaţie pentru turnarea temeliei unei case.
"Elementul de muniţie a fost ridicat şi transportat în poligonul militar de la Copălău, în vederea distrugerii la o dată ulterioară", a afirmat Lupu.
Specialiştii ISU Botoşani recomandă populaţiei ca, în cazul în care descoperă muniţie rămasă neexplodată, să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le mişte din locul în care au fost găsite, să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le ridice, transporte sau depoziteze în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi, ci sa anunţe ISU sau Poliţia prin numărul de urgenta 112.
Grenadă de mână cu focosul secţionat, descoperită într-o gospodarie din Botoșani
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

32
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
32

929
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
929

854
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
854

512
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
512

34
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
34

29
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
29

21
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
21

34
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
34

23
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
23

76
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
76

22
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
22

3.235
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
3.235

5.653
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
5.653
















Comentează