VIDEO Greva generală din educație, iminentă? Ministrul Daniel David reacționează tranșant la amenințările sindicatelor: 'S-au grăbit să ceară demisii'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 28-10-2025 21:18

Article thumbnail

Sursă foto: Guvernul Romaniei

Ministrul Educației, Daniel David, a reacționat marți, într-un interviu pentru „Adevărul”, după ce sindicatele din învățământ au amenințat cu grevă generală și i-au cerut demisia, în contextul măsurilor de austeritate. Oficialul spune că înțelege nemulțumirile profesorilor, dar consideră că modul de protest al sindicatelor a fost greșit, iar cererile de demisie sunt nejustificate, întrucât măsurile bugetare nu au fost decise de Ministerul Educației, ci de Coaliția de guvernare.

„Interesul meu este să am profesori bine plătiți, să am profesori mulțumiți și fericiți. Doar că trebuie să ne uităm toți la sistemul actual și să fim parte din soluție. Eu accept părerile diferite, le accept, dar nu sunt de acord cu ele. Asta nu înseamnă că am ceva cu profesorii”, a declarat ministrul Educației pentru Adevărul.

„Sindicatele au greșit modul de protest și s-au grăbit să ceară demisii”

Întrebat despre protestele care urmează, Daniel David a spus că respectă dreptul sindicatelor de a manifesta, dar consideră că modul de acțiune a fost greșit.

„Eu cred că, sigur, sindicatele au misiunea lor de a protesta și fac bine, fiindcă aduc în discuții probleme, presează pentru anumite probleme și așa mai departe. Cred însă, și o spun sincer, că sindicatele din învățământ au făcut două mari greșeli în această perioadă. O greșeală se leagă de modul în care au protestat. Adică supărările sunt de înțeles, este absolut normal ca un sindicat să protesteze, numai că modul în care s-a protestat, conținuturile spuse în diverse proteste nu au arătat societății o imagine a profesorului așa cum ar trebui să fie. Și ne-am făcut rău cu asta. Pentru că cei care nu sunt profesori, nu sunt din sistemul nostru, se uită și nu-ți place să vezi oameni care, nu știu, uneori folosesc cuvinte prea dure pentru rolul de profesor în spațiu public, ca după aceea să meargă în fața copiilor să predea. Deci cred că modalitatea n-a fost în regulă. Așa cred eu.

Și doi, cred că s-au grăbit să ceară demisii. S-au grăbit să ceară demisia ministrului, adică a mea, ei știind că aceste măsuri nu sunt măsuri luate de ministru, ci sunt măsuri luate într-o coaliție, în care ministrul nu face decât să le implementeze. Doi, au extins foarte repede discuția legată de demisii de la ministru, la guvern și la premier. L-au adus și pe președinte în discuție. Cred că astea sunt atitudini pentru mișcări sindicale mai vechi. Nu cred că sunt pentru vremurile noastre. Repet, asta neînsemnând că eu nu înțeleg faptul că au dreptul să protesteze și că încearcă să obțină anumite lucruri. Dar eu cred că cele două aspecte pe care le-am menționat aici au fost greșeli.

Și, așa cum am spus și liderilor de sindicat și în spațiul public: dacă plecarea mea ar fi rezolvat problema fiscal-bugetară, nu la nivel național, că noi suntem totuși un sistem care afectăm întreaga țară, ci măcar în zona educației, cu bucurie mi-aș fi dat demisia demult. Ori în plus, tot în spațiu public am spus că un ministru nu este pus de sindicate și nu pleacă când doresc sindicatele. Un ministru pleacă când dorește Parlamentul, prin moțiune de cenzură, când dorește premierul sau când crede el că dacă pleacă ajută sistemul într-un fel sau altul. Deci prea repede am ajuns să vorbim despre demisii în loc să ne uităm la soluții. Cred că dacă cineva ar fi trebuit să ceară demisii în sistemul ăsta preuniversitar, uitându-mă la performanța lui, poate că cel mai îndrituit aș fi fost eu. Că eu totuși mă ocup de sistemul preuniversitar de câteva luni. Alții sunt de câțiva ani în diverse poziții de putere și de influență și sistemul din preuniversitar a ajuns așa cum îl vedem. Nu cred că demisiile în această situație rezolvă ceva. Eu încerc să creez parteneriate chiar pe elemente de nemulțumire pentru a găsi soluții”, a continuat David.

Întrebat dacă mai este loc de dialog cu sindicatele, ministrul Educației a spus că școala funcționează normal, iar majoritatea profesorilor înțeleg situația dificilă prin care trece țara.

„Eu cred că înțelegerea respectivă există. Încă o dată vă spun, dincolo de ce declară liderii de sindicat - și, repet, este rolul lor să facă acest lucru - școala funcționează, profesorii sunt la școală. Copiii sunt primiți la școală, orele se derulează. Deci eu cred că sistemul a înțeles prin ce situație a trecut țara, la ce risc am fost cu toții supuși și că e momentul să construim pentru viitor”, a conchis ministrul.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri