Greva spontana la TAROM. Mai multe zboruri, anulate

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 15-09-2014

Actualizat: 15-09-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



"În urma unor acțiuni spontane ale echipajelor TAROM, atât piloți cât și copiloți, ne confruntăm cu dificultăți în desfășurarea zborurilor conform programului. În această dimineață, zborurile au plecat conform programului, vorbesc despre cursele externe, însă sunt afectate zborurile interne, efectuate cu avioanele de tip ATR", a spus Georgeta Dinu, pentru
Agerpres.

Potrivit acesteia, greva spontană s-a declanșat duminică, în consecință fiind înregistrate 12 curse întârziate și două zboruri anulate.

"Nu a fost înregistrată nicio acțiune, nu este niciun motiv, toate sunt spontane și deocamdată sunt în curs de cercetare. Nu există nimic oficial înregistrat. Acțiunile au început ieri (duminică — n.r.). Ieri au fost 12 curse întârziate și târziu, pe seară, două anulări. Astăzi, deocamdată sunt doar cele trei curse interne anulate și vedem cum se desfășoară lucrurile. Acum suntem într-o ședință", a precizat directorul de comunicare al TAROM.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri