Grindeanu l-a demis, premierul Mihai Tudose l-a repus în funcție. Decizia apare în Monitorul Oficial

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 10-08-2017

Actualizat: 10-08-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Dan Dumitrescu a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii (MS), printr-o decizie a prim-ministrului Mihai Tudose. Pe 20 iunie, Sorin Grindeanu l-a eliberat pe Dan Dumitrescu din funcţia de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Totodată, şeful Guvernului a decis numirea lui Tiberius-Marius Brădăţan în funcţia de subsecretar de stat la MS.

Simona Halep, victorie SPECTACULOASĂ! S-a calificat în optimile turneului WTA de la Toronto

De asemenea, premierul Tudose a decis numirea lui Cristian-Gabriel Winzer în funcţia de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi eliberarea lui Ştefan Irimia Popescu din funcţia de secretar de stat la acelaşi minister. Totodată, Cercel Ninel şi Mircea Florin Biban au fost numiţi secretari de stat la Ministerul Transporturilor, în timp ce Ion Trocaru a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la acelaşi minister prin alte decizii ale lui Mihai Tudose, conform Agerpres.

Pe de altă parte, şeful Executivului a decis numirea lui Petre Ionel în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate. Deciziile premierului Tudose au fost publicate miercuri în Monitorul Oficial.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri