Vicepremierul și liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, la emisiunea moderată de Oana Zamfir la Antena 3 CNN, că îl consideră pe președintele ales al României, Nicușor Dan, un politician cu abilități remarcabile.
„Are stofă de politician. Foarte multă! E foarte greu să fii reales primar de București. Foarte greu. Să-ți iei al doilea mandat la rând, din punctul meu de vedere. Să vii după aceea, după un an, bulversant electoral, cum a fost 2024, să vii să câștigi de pe postură de independent alegerile prezidențiale, asta arată, mai mult decât sloganul de România onestă, arată și o abilitate politică“, a spus Sorin Grindeanu.
Întrebat dacă a existat vreun moment în care Nicușor Dan l-a surprins printr-o poziție politică, Grindeanu a explicat că șeful statului preferă să asculte și să analizeze, mai degrabă decât să transmită mesaje directe către partide.
„Adică mai mult, au fost absorbite aceste informații decât să vină invers anumite lucruri spuse de președinte și tocmai de aceea apreciez poziția. Poate alți președinți în trecut au fost mai jucători. Nu neapărat președintele Iohannis. Cred că președintele Băsescu. N-am interacționat cu Băsescu în acea perioadă, dar așa părea că era mai implicat în zona politică”, a mai spus Sorin Grindeanu.
„Totuși, această calitate nu îi lipsește lui Nicușor Dan”, a adăugat liderul PSD.
Întrebat dacă există cumva o înțelegere secretă între PSD și Nicușor Dan, având în vedere pozițiile sale apropiate de opiniile PSD, Sorin Grindeanu a răspuns clar: „Nu avem nicio înțelegere secretă. A ascultat foarte bine argumentele noastre legate de București“
Comentează