La data de 09.05.2017 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor BURLOI NARCIS-CLAUDIU, VASILE GEANINA, BURLOI NICOLAE-FLORIN, ILIE ION ŞTEFAN, BURLOI IOLANDA-RALUCA-ELENA, BURLOI ROXANA ELENA, RĂDUCAN MARIMAR-LUMINIŢA, CATARAGĂ DAN, RAFAILĂ ADRIAN, ROŞU ALEXANDRU, IANCU EDWARD MIHAI și RĂDUCAN MARIAN MANI, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi efectuare de operațiuni cu substanțe știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație.
Mutare INTERESANTĂ în dosarul torționarilor: SRI ar putea fi parte din proces
În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu data 01.07.2017 și până în prezent, pe baza relațiilor de familie, rudenie și prietenie, inculpatul Burloi Narcis-Claudiu a constituit și a condus un grup infracțional organizat, la care au aderat inculpații Vasile Geanina, Burloi Nicolae-Florin, Pavel Suraj Marius, Grama Jan-Daniel, Ilie Ion Ştefan, Burloi Iolanda-Raluca-Elena, Burloi Roxana Elena, Răducan Marimar-Luminiţa, Ilie Roxana, Ilie Nicoleta Alis, Cataragă Dan, Ilie Luminiţa-Laura, Tafui Suraj, Rafailă Adrian, Roşu Alexandru, cu scopul de a comercializa substanțe știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație. Tot în perioada sus-menționată inculpatul Burloi Narcis-Claudiu a comercializat direct substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație și a organizat comercializarea de către ceilalți membri ai grupului a astfel de substanțe.
Un academician ajunge în fața judecătorilor: Pagubă de 10 milioane de euro la Academia Română
La data de 09.05.2017 au fost efectuate un număr de 16 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Ploieşti, ocazie xcu care au fost găsite și ridicate diferite cantități de materie vegetală (vrac și ambalate în pliculețe pentru vânzare), cântare electronice, bani (peste 10.000 de lei și 700 de euro), telefoane mobile şi aparatură IT. Totodată, la un imobil au fost găsite și ridicate 450 de pachete de țigări de contrabandă.
La data de 09.05.2017 Tribunalul Prahova a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor Burloi Narcis-Claudiu, Burloi Nicolae-Florin, Ilie Ion Ştefan, Cataragă Dan, Roşu Alexandru, Iancu Edward Mihai Și Răducan Marian Mani, pentru o perioadă de 30 de zişe iar faţă de inculpaţii Burloi Iolanda-Raluca-Elena, Burloi Roxana Elena, Vasile Geanina, Răducan Marimar-Luminiţa şi Rafailă Adrian, măsura preventivă a controlului judiciar.
Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova şi Grupării Mobile de Jandarmi ”Matei Basarab” Ploiești.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Comentează