DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Guru Bivolaru a încasat-o grav: Ar putea primi încă o condamnare

gregorian bivolaru

Curtea de Apel Cluj a decis marţi ca procesul în care liderul MISA, Gregorian Bivolaru, este acuzat de trafic de persoane să fie rejudecat la Tribunalul Cluj, instanţă care l-a achitat pe cel în cauză. 'Prin hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Cluj, astăzi, 04.10.2016, în cauza privind pe inculpatul Gregorian Bivolaru, s-au dispus următoarele: Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT- Serviciul Teritorial Cluj şi părţile civile A.G.T. şi C.(A)C. împotriva Sentinţei penale 62 din 11.02.2015 a Tribunalului Cluj, pe care o desfiinţează în întregime şi dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de fond, Tribunalul Cluj. Ultimul act valabil de la care procesul penal îşi reia cursul este declaraţia martorului P.C.C. de la termenul din 26 noiembrie 2014. Stabileşte sumele de câte 985 lei în favoarea Baroului de avocaţi Cluj, reprezentând onorarii pentru apărătorii din oficiu desemnaţi părţilor vătămate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului", se arată într-o informare transmisă marţi de conducătorul Biroului de informare şi relaţii publice al Curţii de Apel Cluj, judecătorul Gheorghe Valentin Chitidean.

Pe 6 septembrie, Gregorian Bivolaru a fost prezentat unei instanţe a Curţii de Apel Cluj, alături de alţi 19 de inculpaţi. Procesul de la Curtea de Apel Cluj a avut mai multe termene anterioare, dar de fiecare dată au fost amânări, din cauză că nu era prezent Bivolaru. Gregorian Bivolaru şi alte 19 persoane urmau să fie judecate la Curtea de Apel Cluj pentru trafic de persoane, după ce, în aceeaşi cauză, Tribunalul Cluj l-a achitat, în 2015, într-un dosar instrumentat de DIICOT şi trimis în judecată în anul 2007. Gregorian Bivolaru a fost prins în Franţa, pe 26 februarie, în urma colaborării dintre Poliţia Română şi autorităţile franceze.

Autorităţile de aplicare a legii din Europa şi EUROPOL au lansat, la începutul anului în curs, site-ul www.eumostwanted.eu, care ajută la depistarea celor mai căutaţi infractori ai Europei. România apărea pe acest portal cu doi urmăriţi, printre care era şi Gregorian Bivolaru, pe numele căruia exista un mandat de executare a şase ani de închisoare pentru act sexual cu un minor. Liderul spiritual al MISA, Gregorian Bivolaru, a fost condamnat definitiv, în iunie 2013, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la şase ani de închisoare cu executare, pentru trafic de persoane şi acte sexuale cu minori. Bivolaru fusese achitat în aprilie 2012 de Tribunalul Sibiu, însă instanţa supremă a casat sentinţa şi a dispus rejudecarea dosarului.

După condamnare, mandatul european de arestare pe numele lui Bivolaru a fost implementat în Sistemul Informatic Schengen, ca urmare a emiterii acestuia de către Tribunalul Bucureşti, în urma sentinţei definitive date de ÎCCJ. Pe numele lui a fost emis şi un mandat de urmărire internaţională, specific ţărilor care nu sunt conectate la SIS. Gregorian Bivolaru a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de act sexual cu un minor în formă continuată, perversiune sexuală în formă continuată, corupţie sexuală, trafic de minori, act sexual cu un minor în formă continuată, act sexual cu un minor şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României. Bivolaru a reuşit să părăsească ilegal teritoriul României, fiind reţinut, pe 4 aprilie 2005, de poliţia suedeză în oraşul Malmo. Ulterior, autorităţile suedeze i-au acordat azil politic, anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.