Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernul a aprobat cadrul legal pentru neutralizarea subproduselor de origine animală

dialogcivic.gov.ro
guvern sigla

Guvernul a adoptat miercuri o ordonanţă privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de neutralizare a deşeurilor de origine animală, stabilind astfel cadrul legal necesar pentru aspectele referitoare la sistemul de colectare, transport şi eliminare a acestora. Potrivit unui comunicat al Executivului remis Agerpres, ordonanţa reglementează situaţiile şi procedurile specifice de neutralizare a deşeurilor de origine animală, precum şi autorităţile responsabile în fiecare din cazuri.

Astfel, în cazul epizootiilor, autorităţile competente pot dispune incinerarea şi/ sau îngroparea la faţa locului a subproduselor de origine animală, în vederea ţinerii sub control şi a limitării extinderii bolilor, şi, în cazul focarelor de epizootii, considerată situaţie de urgenţă, prefectul coordonează la nivelul judeţelor toate activităţile de ecarisare. Totodată, prin ordonanţă se stabileşte că neutralizarea deşeurilor de origine animală este operată în unităţi autorizate şi aprobate sanitar-veterinar şi de mediu. De asemenea, responsabilitatea bunei desfăşurari a activităţii de neutralizare a cadavrelor provenite din gospodăriile crescătorilor individuali de animale revine consiliului judeţean, acesta având obligaţia de a asigura, contractual şi în condiţiile legii, realizarea activităţii de neutralizare cu o unitate de ecarisare autorizată.

Crescătorii individuali de animale care îşi desfăşoară activitatea în exploataţii nonprofesionale au obligaţia să anunţe consiliul local în maximum 24 de ore asupra morţii animalelor deţinute, prevede actul normativ. Ordonanţa permite, în localităţile izolate, îngroparea cadavrelor de animale în locuri special amenajate, pe baza autorizării sanitar-veterinare şi a autorităţilor privind protecţia mediului, amenajarea acestor locuri revenind consiliilor locale. Normele metodologice de aplicare a ordonanţei vor fi aprobate printr-o hotărâre de Guvern, care va stabili, între altele, categoriile de subproduse de origine animală provenite din gospodăriile crescătorilor individuali de animale pentru a căror neutralizare se acordă sprijin financiar, precum şi cheltuielile eligibile, cuantumul sprijinului financiar şi modul de acordare a acestuia, autorităţile abilitate să verifice respectarea condiţiilor de neutralizare din ordonanţa de guvern, contravenţiile şi sancţiunile.

"Ordonanţa a fost adoptată în condiţiile în care, la începutul anului, Comisia Europeană a recomandat ca 'autorităţile române să identifice, cât mai repede posibil, un Plan de acţiune pentru un sistem adaptat condiţiilor din România şi viabil din punct de vedere financiar şi al rentabilităţii', astfel încât să se evite deschiderea acţiunii de infrigement împotriva României, cu repercusiuni asupra producătorilor români care vor fi penalizaţi prin interzicerea accesului la piaţa europeană", mai informează Guvernul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.