Guvernul a numit un nou prefect în Capitală

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 05-05-2017

Actualizat: 05-05-2017

Article thumbnail

Sursă foto: guv.ro

Guvernul Grindeanu continuă schimbarea prefecților, iar acum a venit rândul celui mai important dintre toți, prefectul de București. Adrian Petcu a fost numit, vineri, în funcţia de prefect al municipiului Bucureşti, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Alina Petrescu.

Adevărul din spatele profesoarei care a criticat-o pe Firea - detalii ascunse până acum

BARONUL pentru care PSD a ieșit în stradă, condamnat la ani grei de închisoare


"Guvernul a adoptat o serie de hotărâri care privesc eliberări şi numiri de prefecţi. Pe de o parte, încetarea exercitării cu caracter temporar, prin detaşare, a funcţiei publice de prefect al judeţului Ilfov de către domnul Petcu Adrian, care este numit, în acelaşi timp, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, prefect al municipiului Bucureşti", a precizat Alina Petrescu. 

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a adăugat că, printr-o altă HG, s-a decis numirea lui Marius Cristian Ghincea, prin detaşare, cu caracter temporar, în condiţiile legii, în funcţia de prefect al judeţului Ilfov.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri