DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Guvernul britanic va majora taxele pe companii la 25% în 2023

promptmedia.ro
taxe impozit fiscal

Guvernul britanic va majora taxa pe companii, de la 19% până la 25% în 2023, aceasta urmând să fie prima creştere după aproape o jumătate de secol de reduceri, dar o va contrabalansa prin deduceri semnificative în ideea de a stimula investiţiile companiilor, transmite Reuters.

Miercuri, cu ocazia prezentării bugetului în Parlament, ministrul britanic al Finanţelor, Rishi Sunak, a spus că această majorare de taxe este una corectă având în vedere sprijinul semnificativ oferit de stat firmelor în perioada pandemiei de COVID, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Ion Iliescu: ‘Situația în care se află țară necesita o comunicare mai deschisă între forțele politice și între cetățeni și factorii sociali’

"Guvernul pune la dispoziţie firmelor un sprijin în valoare de peste 100 de miliarde de lire pentru a face faţă acestei pandemii, aşa că este corect şi necesar să le cerem firmelor să contribuie la revenirea noastră", a spus Rishi Sunak în Parlament. "Chiar şi după această majorare, Marea Britanie va avea cea mai mică taxă pe companii din G7", a precizat Sunak.

Majorarea taxelor pe companii, cea mai importantă creştere de taxe anunţată de Sunak în buget, va intra în vigoare în anul 2023, când este aşteptat ca economia să revină la dimensiunile anterioare pandemiei. Măsura ar urma să genereze venituri de 11,9 miliarde de lire sterline în anul fiscal 2023-2024, urmând să crească până la 17,2 miliarde de lire în 2025-2026.

Marea Britanie a introdus o taxă pe companii de 40% în anul 1965. Această taxă a fost majorată la un maxim de 52% la începutul anilor 1970 şi de atunci încoace a fost redusă în continuu. În anii 1980 taxa pe companii a fost redusă la 35% în perioada în care Guvernul a fost condus de Margaret Thatcher, iar în anii 1990 a fost redusă la 30% şi ulterior la 20%. În anul 2017 a mai fost redusă odată la 19%.

Cabinetul de avocatură Clifford Chance susţine că majorarea taxei pe companii, care în Marea Britanie are o acoperire deosebit de mare şi sunt puţine excepţii, va face ca rata efectivă de impozitare din Marea Britanie să fie mai mare decât în Germania şi SUA, fiind la egalitate cu cea din Franţa. "Efectul surprinzător al acestei majorări a taxei pe companii este că Marea Britanie va avea una dintre cele mai mari rate efective de impozitare din lume, aproape similară cu cea din Franţa, şi mult mai mare decât în SUA sau Germania", a apreciat Dan Neidle, partener la Clifford Chance.

Cu toate acestea, ministrul Finanţelor a subliniat că firmele mici, cu profituri mai mici de 50.000 de lire pe an, vor fi taxate în continuare cu 19%, ceea ce înseamnă că aproximativ 70% din firme nu vor fi afectate. De asemenea, Sunak a spus că Guvernul va reduce taxa pentru companiile cu profituri de peste 50.000 de lire sterline astfel încât doar companiile cu profituri de peste 250.000 de lire sterline pe an, adică 10% dintre companiile britanice, vor fi taxate la nivelul de 25%.

În deceniile care au urmat după politicile fiscale în favoarea mediului de afaceri introduse în 1980 de Reagan şi Thatcher, ţările din întreaga lume au început să concureze între ele cu privire la reducerea poverii fiscale pentru companii. Numai după 2000, anul în care OECD a început să colecteze date, taxa medie pe companii a scăzut cu nouă puncte procentuale până la un minim record în multe ţări. În prezent, însă, deficitele bugetare mari care s-au acumulat pe măsură ce guvernele susţin economiile afectate de pandemie determină prima regândire a unor politicii care durează de patru decenii şi care mizează pe diminuarea taxelor pe companii la nivel global.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.