În Italia va fi sâmbătă zi de doliu naţional, în cursul dimineţii fiind organizată o ceremonie funerară solemnă la centrul de expoziţie Fiera de Genova, în memoria victimelor tragediei care s-a produs marţi pe autostrada A10, în apropiere de oraşul Genova, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Şeful guvenului italian Giuseppe Conte a anunţat joi dimineaţă că bilanţul provizoriu este de 38 de morţi şi 15 răniţi, dintre care cinci se află încă în stare gravă, în urma prăbuşirii unei porţiuni din viaductul Morandi al autostrăzii A10, în apropiere de Genova.
La faţa locului, macarale şi buldozere continuau joi să îndepărteze moloz, în condiţiile în care între 10 şi 20 de persoane sunt în continuare date dispărute. "În această noapte (miercuri spre joi) nu am avut noroc, nu am găsit pe nimeni", a declarat Emanuele Gissi, un reprezentant al pompierilor. "Căutăm în continuare sub dărâmături locuri în care pot să fie oameni, în viaţă sau nu", a mai spus el.
Miercuri seara, guvernul a decretat stare de urgenţă pe o perioadă de un an la Genova, ceea ce oferă un cadru normativ pentru gestionarea locului şi a ajutorului destinat unui număr de peste 630 de persoane evacuate şi ale căror locuinţe, situate sub pod, sunt condamnate.
Podul Morandi, cunoscut şi ca "Podul Brooklyn" al Genovei, trece peste un curs de apă, peste calea ferată şi o serie de blocuri de locuinţe şi depozite, la o înălţime de circa 45 de metri, constituind o legătură-cheie între autostrada Milano-Genova şi autostrada care leagă Genova de Franţa. De regulă este intens circulat. Prăbuşirea s-a produs cu puţin înainte de ora prânzului, pe timp de furtună, iar unii martori au afirmat că s-a fisurat după ce a fost lovit de fulger, informaţie ce nu a fost confirmată de şeful agenţiei italiene pentru protecţia civilă, Angelo Borrelli.
Guvernul italian a decretat doliu național pentru ziua de sâmbătă, în urma prăbușirii viaductului Morandi
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

1.010
Campania din Ungaria o ia razna. Discuții private dintre Szijjarto și Lavrov, scurse în presă: Lista interceptărilor este incompletă, negociez periodic
1.010

2.999
Primul interviu oferit de noul ambasador al SUA la București: semnal indirect pentru Călin Georgescu
2.999

27
Atac armat în Argentina - Un adolescent a ucis o persoană și a rănit alte opt înainte de a fi arestat
27

59
FOTO O toaletă aurie, ironie la adresa renovărilor ordonate de Donald Trump la Casa Albă
59

2.158
„Secretul” lui Zelenski: cum trăiește din doar 670 euro salariu pe lună? Președintele Ucrainei și-a publicat declarația de avere
2.158

32
Șeful CENTCOM a vizitat Israelul și s-a întâlnit cu șeful Statului Major al IDF
32

28
UE prelungește sancțiunile împotriva Iranului până în 2027
28

3.028
S-au făcut planurile la Kiev: România devine ruta-cheie pentru noua conexiune Ucraina-Bulgaria
3.028

109
Haosul de la conducerea noului regim din Iran complică negocierile cu SUA (presă)
109

43
Albania se pregătește pentru intrarea în UE: Dorim să închidem negocierile de aderare până în 2027
43

5.448
Șeful Pentagonului în mijlocul unui scandal uriaș - Pete Hegseth ar fi încercat o investiție care l-ar fi îmbogățit chiar inainte războiului din Iran
5.448

4.029
Femeia care are 'butonul de panică' al Pământului: cum s-a mobilizat întreaga lume pentru asteroidul care a dispărut brusc
4.029

121
VIDEO Cea mai mare dronă de transport din lume a efectuat primul zbor de probă
121
















Comentează