Activitatea Guvernului va fi analizată de liderul PSD Liviu Dragnea și premierul Victor Ponta, iar asta ar putea duce la o remaniere a Executivului până la sfârșitul anului 2015.
Ar trebui în perioada următoare şi el (Victor Ponta - n.red.), şi noi să ne gândim dacă este nevoie, poate nu este nevoie, de ceva schimbări în structura Executivului. Poate ca membri ai Guvernului sau poate ca secretari de stat. O analiză serioasă trebuie făcută. (...) După o perioadă de funcţionare a acestui Guvern, a oricărui Guvern, este nevoie de această analiză, adică până la finalul anului, care se poate termina nu neapărat cu schimbări de miniştri, a declarat Dragnea la ședința BPN.
Analiza va fi realizată de Victor Ponta, după care va fi comunicată în cadrul PSD.
Dacă premierul va considera că are nevoie de o îmbunătăţire a activităţii într-un anumit domeniu sau nu, vom discuta şi dacă vom conveni acest lucru va avea tot sprijinul, a mai spus liderul PSD.
Comentează