DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Guvernul Orban respinge închisoarea pe viață ca unică pedeapsă pentru omor calificat. Care este explicația oferită de Palatul Victoria

inchisoare

Guvernul Ludovic Orban nu este de acord ca persoanele condamnate pentru omor calificat să primească un singur fel de pedeapsă: închisoare pe viață. Proiectul a fost depus în Parlament de liberalul Florin Roman. În prezent, legea penală permite judecătorului să aplice și o pedeapsă de la 15 la 25 de ani de închisoare în caz de omor calificat. Guvernul spune că nu toate crimele trebuie pedepsite la fel pentru că nu toate sunt comise cu o mare ferocitate astfel încât să se aplice pedeapsa maximă. De asemenea, Executivul spune că în momentul în care un deținut știe că este condamnat pe viață, nu mai are nicio înclinație spre reeducare.

Explicatia Guvernului:

  • Stabilirea pedepselor pentru infracţiuni intră în marja de apreciere a legiuitorului, însă aceasta trebuie să aibă în vedere fixarea unor limite raţionale, care să corespundă în abstract importanţei valorii sociale ocrotite. Prin Decizia nr. 688/2017, Curtea Constituţională a apreciat că, în reglementarea sancţiunilor de drept penal de către legiuitor, trebuie stabilit un echilibru între dreptul fundamental care face obiectul limitării impuse de sancţiune şi valoarea socială a cărei protecţiea determinat limitarea în acest sens, conform principiului individualizării, sancţiunile de drept penal trebuie să fie astfel stabilite încât să reflecte periculozitatea faptei şi a făptuitorului şi, totodată, să asigure realizarea scopurilor acestor sancţiuni.
  • În ceea ce îl priveşte pe legiuitor, acesta este ţinut să aleagă o sancţiune care să corespundă importanţei valorii sociale ocrotite, dar şi intensităţii atingerii aduse acesteia prin comiterea faptei incriminate.
  • Legiuitorul nu trebuie să îi sustragă judecătorului dreptul de a mai proceda la individualizarea judiciară, prin stabilirea unor pedepse absolut determinate sau prin prevederea unor pedepse care, datorită aplicării lor automate, scapă oricărui control judiciar. Acest lucru conduce la o lipsire a judecătorului de orice pârghie în analiza situaţiei de fapt, aspect care limitează întru totul aplicarea principiului proporţionalităţii răspunderii penale la o anumită situaţie de fapt. Instituirea pedepsei unice a detenţiunii pe viaţă pentru infracţiunea de genocid comisă în timp de război, singura infracţiune sancţionabilă de Codul penal în această modalitate, are la bază o situaţie extraordinară în care aceasta se săvârşeşte. În acest caz, legiuitorul a considerat că se poate justifica o limitare a criteriilor de individualizare oferite judecătorului prin  raportare la specificul comiterii infracţiunii. Acelaşi raţionament nu poate fi avut în vedere şi în cazul infracţiunii de omor calificat, neexistând nici un motiv excepţional care să justifice o astfel de limitare.
  • Legiuitorul trebuie să pună la dispoziţia magistratului instrumente care să îi permită să procedeze la determinarea unei sancţiuni concrete, ţinând seama de particularităţile faptei comise: mobilul crimei, instrumentele folosite, rezultatul produs, un eventual concurs de infracţiuni ori ţinând seama de circumstanţele privind persoana făptuitorului: atitudinea acestuia după comiterea faptei, precum şi atitudinea lui în cursul procesului penal, educaţia sa, posibilităţile sale de reintegrare socială, starea de recidivă post condamnatorie sau postexecutorie. Or, toate aceste aspecte nu vor mai fi aplicabile în situaţia comiterii unui concurs de infracţiuni sau a unei infracţiuni în stare de recidivă, regulile privind agravarea tratamentului sancţionator nu vor mai fi aplicabile.
  • De asemenea, considerăm că, prin raportare la principiul proporţionalităţii sancţiunilor penale şi al aplicării tratamentului egal în cazul a două situaţii identice, nu se poate stabili ab initio o identitate de tratament sancţionator pentru toate circumstanţele agravante, în considerarea unei presupuse egalităţi a modului de comitere a infracţiunii de omor calificat. În această situaţie, apreciem că nu poate fi comparată, de exemplu, situaţia unei persoane care, din interes material, ucide o altă persoană cu cea a unei persoane care îşi ucide victima prin loviri repetate cu pumnii şi picioarele urmată de incendierea acesteia prin stropirea cu benzină. În acest din urmă caz, suntem în prezenţa unor procedee deosebit de mari, aspecte care denotă un sadism şi o ferocitate ieşită din comun din partea infractorului.
  • De asemenea, nu se poate pune semnul egalităţii între cazul omorului a două persoane în aceeaşi împrejurare şi situaţia când sunt ucise patru persoane în aceeaşi împrejurare. În acest sens, considerăm că ar trebui să fie o diferenţă de tratament sancţionator, întrucât gradul de pericol social şi urmarea produsă sunt, în mod substanţial, diferite.
  • Nu în ultimul rând, trebuie avute în vedere şi funcţia de reeducare, precum şi principiul umanismului dreptului penal. Acestea impun ca sancţiunile penale să fie reglementate, aplicate şi executate într-o manieră în care pedeapsa să constituie un mijloc de reeducare, şi nu o pură vindicta, incompatibilă cu ideea de formare a unor noi atitudini faţă de valorile sociale şi implicit, incompatibilă cu ideea de stat de drept modern. De aceea, perspectiva executării unei pedepse cu detenţiunea pe viaţă poate constitui un element descurajator pentru mulţi deţinuţi, chiar şi în condiţiile operării liberării condiţionate, care, în acest caz, nu va putea interveni mai devreme de 20 de ani executaţi în mod efectiv . Pentru o persoană aflată la primul contact cu legea penală, având în vedere şi condiţiile din mediul penitenciar, acest lucru poate conduce, în multe cazuri, la un eşec în procesul de reformare al persoanei condamnate.
  • Pe de altă parte, instituirea prin lege a unei pedepse cu închisoarea care nu este orientată spre maximul pedepsei prevăzut de lege pentru infracţiunea de omor calificat poate conduce la o stimulare a persoanelor condamnate în vederea ieşirii într-un viitor cât mai apropiat din penitenciar. Acest lucru va conduce la o dorinţă mult mai mare de reintegrare socială manifestată printr-o conduită bună pe durata executării pedepsei, prin dorinţa de a munci şi de a avea o participare activă la cursurile de educare şi formare profesională, precum şi la alte astfel de activităţi. În acest caz, există cel puţin o perspectivă de viitor pentru aceştia ulterior liberării. În schimb, lucrurile nu pot sta aşa în cazul unei persoane a cărei speranţă de liberare intervine abia după 20 de ani de detenţie, lucru care poate conduce de multe ori, la o afectare a comportamentului persoanei condamnate din mediul penitenciar.
  • Aşadar, soluţia nu trebuie să constea, în principal, în caracterul punitiv al pedepsei, ci mai mult în cel de reeducare, de îndreptare a comportamentului prin formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, aspect care poate fi realizat într-o manieră mult mai mare în cazul posibilităţii aplicării pedepsei închisorii. În concluzie, având în vedere caracterul bivalent al dreptului penal, pe de o parte, prin funcţia de protecţie a drepturilor fundamentale ale cetăţeanului, pe de altă parte, prin ingerinţa în anumite drepturi ca urmare a sancţiunii aplicate, apare ca indispensabilă necesitatea de a conferi instanţei de judecată posibilitatea de a configura pedeapsa prin raportare la împrejurările concrete în care a fost comisă fapta şi la circumstanţele personale ale făptuitorului.
  • De asemenea, eliminarea posibilităţii judecătorului de a stabili durata ori cuantumul pedepsei şi de a aprecia de la caz la caz gravitatea faptei comise şi a periculozităţii făptuitorului prin raportare la criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, nu poate conduce decât la crearea unor situaţii inechitabile în practică în ceea ce priveşte tratamentul sancţionator al infracţiunii de omor calificat, lăsându-l pe judecător fără una din cele mai importante prerogative ale sale în realizarea actului de justiţie.

Ce spune acum Codul Penal:

Articolul 189

Omorul calificat

(1) Omorul săvârșit în vreuna dintre următoarele împrejurări:

a) cu premeditare;

b) din interes material;

c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse;

d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni;

e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor;

f) asupra a două sau mai multor persoane;

g) asupra unei femei gravide;

h) prin cruzimi,

se pedepsește cu detențiune pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Tentativa se pedepsește.

Proiectul de lege pe care Guvernul nu il sustine prevede ca pedeapsa sa fie exclusiv inchisoarea pe viata, fara posibilitatea unei pedepse de la 15 la 25 de ani.

Vezi si: Start la alianțe locale spectaculoase / L.Orban, către PNL: Lăsați-o mai moale cu racolările! .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.