DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

haBARNA-am ce zic – OPINIE

Dan Barna a devenit celebru prin înscrierea sa în USR. A ajuns purtător de cuvânt pe vremea când celălalt Dan, Nicușor, era șeful Uniunii create pentru salvarea României. Ulterior, prin două scrutinuri în partid, ambele contestate și controversate, cu acuzații de fraudă și altele, a ajuns să fie șeful celor care vor să salveze țara.

Însă, până să salveze România, Dan Barna ar vrea să ajungă la Cotroceni. Se laudă că are toate calitățile necesare, nu ca ”pompierul” care a stat în ultimii 5 ani ca locatar al Palatului râvnit de politicieni.

Autointitulat om al noii generații de politicieni, deși are 45 de ani, vârstă la care unii nu sunt deputați, ci președinți de țară (n.r. ca să dau o explicație mai pe înțelesul nostru, în timp ce noi ne lăudăm că avem fotbaliști tineri cu vârsta de 24 de ani, alții au jucători de 16-17 ani care rup prin Liga Campionilor, cam așa e și cu politicienii noștri tineri), Dan Barna s-a remarcat prin absența din mandatul legislativ.

Dar, nu despre asta vreau să scriu acum. Nici despre cât de controversat este în USR, nici despre cum și-a făcut averea pe contracte cu statul, ci despre un videoclip filmat la el acasă, în Sibiu, alături de soția sa, și pentru care USR dă bani pentru a-l promova pe Facebook.

Om școlit la București, unde a făcut Facultatea de Drept, Barna ne oripilează prin sinceritatea sa în imaginile pomenite și pe care le veți regăsi la finalul acestui text. Spune el, după o scurtă introducere, cum a fost sunat, în 2016, de Dacian Cioloș, care era premier, și i-a propus să fie secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene. Asta se întâmpla acum 3 ani. Și, cum gândea Dan Barna acum 3 ani? Vă dezvăluie chiar el: ”M-am gândit cu sunt 6 luni. Am zis ”OK. Sunt 6 luni, e ca o vacanță, ca o excursie mai lungă, ca un chemat în armată… Mă descurc.””. Oripilant, nu? Lăsând la o parte că liderul partidului mesianic al României vede o slujbă la stat ca fiind o perioadă de odihnă, câți dintre voi ați fost în vacanță timp de 6 luni? Dar, într-o ”excursie mai lungă” care să dureze juma de an? Da, așa mă gândeam și eu, niciunul.

Însă, ce frapează din această gândire de acum nici 3 ani a lui Barna (și-o fi schimbat-o între timp)? Că omul vedea o slujbă la stat, într-un post important, nu doar ca pe o vacanță, unii ar zice sinecură, ci ca pe corvoadă. Își plângea singur de milă că a fost chemat să SALVEZE țara, după ”ciuma roșie”. Și, atenție, 6 luni i se păreau multe. Oare cum i se va părea când va ajunge președinte al României, o slujbă tot la stat, dar care durează nu 6 luni, ci CINCI ani?!

Să trecem mai departe, să vedem ce mai aflăm din videoclipul prin care se prezintă românilor. Barna ne dezvăluie că a lucrat zile și nopți și a adus 7,2 miliarde de euro în țară. Culmea, cifrele oficiale despre ”guvernarea zero” condusă de Dacian Cioloș sunt altele. Dar, să îl credem pe om pe cuvânt.

Apoi, ”salvatorul” României ne lămurește că se ”sacrifică” pentru țară intrând în politică, pentru că din banii pe care i-a câștigat prin muncă cinstită, cum altfel, din afacerile sale cu statul ar fi putut ”să mă dau deoparte, să mă întorc la colecția mea de benzi desenate, la pasiunea pentru cartea veche, să călătoresc, din nou, cu Olguța, în diverse colțuri ale lumii.”. Ei, observați câte sacrificii dezinteresate face acest ”filantrop” viitor președinte al României? Sacrificiul suprem, totul pentru țară. Dar, asta nu e tot!

Barna vrea să fie inspirația mea, a ta, a românilor. ”Oamenii au nevoie de inspirație și de încredere și exact genul ăsta de președinte vreau să fiu, care să dea inspirația aia și încrederea care să-i motiveze pe mulți alții să fie buni acolo unde sunt ei.”. Nu-i așa că v-a convins? Aveți încredere într-un om care a văzut o corvoadă să lucreze 6 luni la stat, nu? Merită să stea, măcar 5 ani, la Cotroceni, nu-i așa?

Am mai remarcat, în videoclipul de promovare, subtitrarea vorbelor lui Dan Barna și ale viitoarei Prime Doamne. Inițial am zis, ok, e făcută pentru oamenii care au deficiențe de auz sau pentru cei care vor să îl urmărescă, dar nu pot cu sonor, fiind, poate în locuri în care liniștea trebuie păstrată. Apoi, am remarcat că subtitrarea nu prea bate cu sonorul în multe locuri. Unele cuvinte sunt scoase, alte introduse, pentru o stilistică a textului, probabil, pentru că limbajul folosit de viitorul președinte al României nu este unul care să-i trădeze studiile superioare într-una dintre cele mai bune universități din țară. Și, bomboana de pe tort ( sau cireașa era?) vine din greșelile mari de punctuație făcute de cei care i-au realizat subtitrarea. Nu pot să cred că în USR nu sunt oameni care să cunoască limba română, cu siguranță este o scăpare… O scăpare într-un videoclip de promovare al viitorului președinte al României…

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.