UPDATE: Circulaţia metroului pe tronsonul Izvor-Politehnică-Grozăveşti a fost reluată la ora 7.45, a anunţat Metrorex.
Metroul nu circulă în această dimineață între stațiile Politehnică și Izvor, din cauza unei defecțiuni tehnice. Potrivit Antena3, directorul general Metrorex a fost demis de ministrul Transporturilor.
Directorul general al Metrorex, Marin Aldea, şi directorul de exploatare al companiei, Liviu Dinu, au fost demişi, vineri dimineaţă, în urma incidentului de la metrou, a anunțat Felix Stroe, într-o intervenție la România Tv.
„Am decis să demit directorul general al Metrorex, dar și directorul adjunct. Atitudinea directorului general a fost încă de ieri una de netolerat, una de om neinformat. L-am avertizat încă de ieri. Sunt foarte multe probleme la metrou.” a declarat Felix Stroe, la România TV, care le reproșează lipsa de disciplină.
Metrorex anunţă că la ora 5.24, pe tronsonul Eroilor-Politehnică, pe firul 1, un jgheab de scurgere a infiltraţiilor a căzut din plafon pe o şină responsabilă cu transmiterea tensiunii şi a produs un scurtcircuit.
Din acest motiv, a fost scoasă tensiunea de pe şină, trenul care tranzita zona a fost oprit, călătorii din tren fiind evacuaţi în siguranţă de către echipele Metrorex prin staţia Eroilor, spune Metrorex, precizând că directorul companiei se află la faţă locului pentru coordonare şi remedierea rapidă a situaţiei.
"La acest moment, echipele Metrorex lucrează pentru ca transportul în comun să fie reluat rapid", mai menţionează compania.
Ca urmare a scoaterii tensiunii din şină, pe tronsonul Izvor-Politehnică- Grozesti nu se circulă.
Comentează