Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Haosul revine în piața de energie. Șeful ANPC atrage atenția unor 'situații alarmante'

stiri.tvr.ro
ANPC

Situaţii alarmant de multe există în ultima perioadă în legătură cu citirea şi transmiterea datelor de către consumator sau de către distribuitor, precum şi o inconsecvenţă a emiterii facturilor, dar şi o neconcordanţă între cele transmise şi cele notate în factură, a declarat, joi, într-o conferinţă de specialitate, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu.

"Chiar şi atunci când am lansat către unii dintre dumneavoastră anumite întrebări, din păcate nu am primit răspunsuri - şi le-am fi putut solicita într-o manieră în cadrul unei acţiuni de control. În continuare, considerăm că a comunica informaţii este totuşi mai simplu printr-o adresă de mail. Vreau să ne asumăm fiecare dintre cei prezenţi faptul că nu pe întreg lanţul de la distribuitor, furnizor, consumator final, lucrurile sunt respectate, aşa cum ne-am aşteptat cu toţii. Există situaţii alarmant de multe în ultima perioadă legate de citirea şi transmiterea datelor de către consumator sau de către distribuitor, inconsecvenţa emiterii facturilor, cât şi neconcordanţa între cele transmise şi cele notate în factură. Şi mi-ar plăcea după această minunată conferinţă să putem comunica şi să înţelegem şi noi exact ceea ce se întâmplă, pentru că s-ar putea, din punct de vedere tehnic, să existe explicaţii, cu toate că, în opinia noastră, din punct de vedere logic, acestea nu ar avea pertinenţă. Dar pentru a fi sigur că lucrurile nu sunt interpretate ca disproporţionate în raport cu eforturile pe care unii dintre dumneavoastră le-au făcut să ţină în echilibru această piaţă foarte şubredă în ultimii ani - şi noi considerăm că avem nevoie de informaţii şi abia după aceea să tragem concluziile", a afirmat Horia Constantinescu, la conferinţa "Criza şi tranziţia energetică: provocări curente pe piaţa de energie", organizată de Asociaţia Furnizorilor de Energie din România (AFEER).

Referindu-se la întârzierea facturilor, preşedintele ANPC a dat exemplul Hidroelectrica, menţionând că s-a decis să nu fie sancţionată "tocmai pentru că a fost o plasă de siguranţă pentru foarte mulţi dintre consumatori".

"Trebuie să luăm în calcul că, de exemplu, Hidroelectrica, pe care noi am ales să nu o sancţionăm, aşa cum am vorbit deja anul trecut cu reprezentanţii AFEER, tocmai pentru că a fost o plasă de siguranţă pentru foarte mulţi dintre consumatori. Din discuţiile purtate în ultimul an şi jumătate cu reprezentanţii diverşilor furnizori, am stabilit clar că acolo unde abaterile sunt minore, raportat la portofoliul consumatorilor, să avem înţelegerea de a construi o relaţie mai bună cu consumatorul final, în loc să punem în raportări că ne-am dus şi am trântit uşa şi am dat amenzi.", a adăugat Horia Constantinescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.