Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a transmis, luni, un mesaj de Ziua Mondială de Luptă Împotriva HIV/SIDA, în care avertizează că, la sfârşitul anului 2024, se estima că 40,8 milioane de persoane erau infectate cu HIV, dintre care 65% se aflau în regiunea faricană a OMS. În România erau 18.768 pacienţi. Anul trecut s-au depistat peste 800 de noi cazuri în România, iar aproape 200 de persoane infectate au murit.
În data de 1 decembrie 2025 se celebrează Ziua Mondială de Luptă Împotriva HIV/SIDA (World AIDS Day), conform news.ro.
Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică, evenimentul urmăreşte să sensibilizeze opinia publică cu privire la HIV/SIDA şi să mobilizeze oamenii din toată lumea pentru a demonstra solidaritatea internaţională în faţa acestei pandemii.
”Această zi reprezintă o oportunitate prin care comunitatea globală îşi reafirmă angajamentul pentru echitate, inovaţie şi solidaritate în lupta împotriva HIV şi de a încuraja progresul în prevenţia, tratamentul şi îngrijirea HIV/SIDA în întreaga lume. A devenit una dintre cele mai recunoscute zile internaţionale dedicate sănătăţii şi o oportunitate cheie de a sensibiliza opinia publică, de a-i comemora pe cei care din cauza aceste boli nu mai sunt printre noi şi de a sărbători victoriile, cum ar fi accesul sporit la servicii de tratament şi prevenţie”, a trqansmis INSP.
Tema din acest an, ”Depăşind barierele, transformăm răspunsul la SIDA”, subliniază necesitatea unei implicări colective pentru a elimina obstacolele sociale, economice şi de acces la servicii medicale.
”HIV rămâne o problemă majoră de sănătate publică la nivel mondial, deoarece transmiterea virusului continuă în toate ţările din lume, cauzând până în prezent aproximativ 44,1 milioane de decese. Cu toate acestea, datorită accesului la măsuri eficiente de prevenţie, diagnosticare, tratament şi îngrijire a pacientului cu HIV, inclusiv pentru infecţiile oportuniste, infecţia cu HIV a devenit o afecţiune cronică gestionabilă, care le permite persoanelor care trăiesc cu HIV să ducă o viaţă lungă, cu o calitate bună a vieţii”, a mai transmis INSP.
OMS, Fondul Global şi UNAIDS au strategii globale privind HIV care sunt aliniate la obiectivul 3.3 din Obiectivele de Dezvoltare Durabilă de a pune capăt pandemiei de HIV până în anul 2030.
Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 3.3, parte a Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă adoptată de Naţiunile Unite, stabileşte angajamentul global de a pune capăt pandemiei de HIV ca ameninţare pentru sănătatea publică până în anul 2030. Pentru atingerea acestui deziderat, comunitatea internaţională, sub coordonarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi UNAIDS, a restabilit repere clare pentru anul 2025, cunoscute sub denumirea de ţintele 95-95-95: 95% dintre persoanele care trăiesc cu HIV să fie diagnosticate, 95% dintre acestea să aibă acces la tratament antiretroviral, iar 95% dintre persoanele aflate în tratament să atingă suprimarea încărcăturii virale.
La sfârşitul anului 2024, se estima că 40,8 milioane de persoane erau infectate cu HIV, dintre care 65% se aflau în regiunea faricană a OMS.
Potrivit datelor transmise de INSP, în anul 2024, aproximativ 630.000 de persoane au murit din cauze legate de HIV şi aproximativ 1,3 milioane de persoane au contractat HIV.
”Deşi progresele medicale au făcut posibil ca HIV să fie o afecţiune controlabilă, iar tratamentul modern să permită o viaţă normală, barierele persistente – precum discriminarea, accesul inegal la servicii medicale şi lipsa informaţiilor corecte – continuă să afecteze răspunsul global la această epidemie.În România, peste trei decenii de eforturi susţinute au condus la progrese importante de diagnostic, tratament şi prevenţie. Accesul gratuit la terapiile antiretrovirale, extinderea testării şi îmbunătăţirea serviciilor comunitare, contribuie la o calitate mai bună a vieţii pentru persoanele care trăiesc cu HIV. Totuşi, persistă provocări legate de stigmatizare, educaţie şi acces echitabil la servicii de sănătate, a mai transmis instituţia citată.
Conform datelor prezentate de Compartimentul pentru Monitorizarea şi Evaluarea Infecţiei HIV/SIDA al Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Prof. Dr. Matei Balş” Bucureşti, situaţia este următoarea:
la data de 31 decembrie 2024, numărul pacienţilor cu HIV/SIDA în viaţă era de 18.768.
numărul de cazuri noi HIV/SIDA depistate în anul 2024 a fost de 810;
numărul de decese înregistrate în anul 2024 a fost de 193;
totalul cazurilor HIV/SIDA (cumulativ 1985-2024) a fost de 28.793, din care: totalul cazurilor HIV (cumulativ 1992-2024) este de 9.912; totalul cazurilor SIDA (cumulativ 1985-2024) este de 18.881;
totalul deceselor prin SIDA din perioada 1985-2024 a fost de 8.749;
la 31.12.2024, numărul persoanelor aflate în tratament şi profilaxie post-expunere a fost de 16.464;
căile de transmitere principale la noile cazuri sunt: sex neprotejat heterosexual (59,38% din cazuri), sex neprotejat în rândul bărbaţilor care fac sex cu alţi bărbaţi (30,49% din cazuri), consumatori de droguri injectabile (5,18% din cazuri).






























Comentează