Hunedoara se confruntă cu peste 1.200 de cazuri de cancer de col uterin

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 17-11-2025 18:07

Article thumbnail

Sursă foto: memorial.ro

Peste 1.200 de femei din judeţul Hunedoara se află în evidenţele Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara ca bolnave de cancer de col uterin, numărul cazurilor raportate pentru anul 2024 fiind mai mic cu 36% faţă de anul 2022, relevă datele oficiale ale instituţiei, publicate luni cu ocazia Zilei de acţiune pentru eliminarea cancerului de col uterin.

Astfel, în anul 2024, în judeţul Hunedoara erau înregistrate 1.215 cazuri de cancer de col uterin, faţă de 1.906 câte au fost consemnate în anul 2022, conform Agerpres.

O situaţie similară este consemnată şi în ceea ce priveşte numărul cazurilor noi de cancer de col uterin, anul trecut fiind diagnosticate 77 de bolnave, faţă de 118 în anul 2022.

"România continuă să înregistreze cea mai ridicată incidenţă şi mortalitate prin cancer de col uterin dintre statele membre ale Uniunii Europene. Conform Sistemului European de Informaţii privind Cancerul (ECIS) al Centrului Comun de Cercetare, în anul 2022, România avea o rată de incidenţă de 32,6 la 100.000 femei, de peste două ori şi jumătate mai mare decât media UE (11,7/100.000), şi o rată de mortalitate standardizată de 16,8 la 100.000 femei, de aproximativ trei ori mai mare decât media UE (5,3/100.000)", se arată într-o informare a DSP Hunedoara.

În 2023, se estimează că în România au fost 3.368 de cazuri noi de cancer de col uterin, iar 1.793 de femei au decedat din această cauză.

Proiecţiile ECIS indică faptul că, faţă de nivelul din 2022, incidenţa cancerului de col uterin în România este estimată să crească cu 1,4% în 2025 şi cu 2,01% în 2030, iar mortalitatea cu 2,1% în 2025 şi 2,2% în 2030.

Cancerul de col uterin poate fi prevenit uşor şi eficient prin vaccinare anti-HPV, de preferat înaintea începerii vieţii sexuale, şi prin screening, mai arată DSP Hunedoara.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri