Hunedoreancă de 30 de ani prinsă în Italia: Femeia era căutată internațional de șapte ani pentru omor

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 20-11-2019

Actualizat: 20-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O femeie în vârstă de 30 de ani din Hunedoara, dată în urmărire internaţională acum 7 ani după ce a fost condamnată la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost prinsă în Italia. Femeia lovise cu pumnii, picioarele și o bâtă de baseball un tânăr până a murit, potrivit Mediafax.

Potrivit IPJ Hunedoara, femeia a fost arestată de carabinieri în apropiere de Napoli şi urmează să fie extrădată.

Femeia se afla în urmărire internaţională de mai bine de șapte ani, fiind clasificată în categoria „most wanted”, după ce a fost condamnată definitiv de Tribunalul Hunedoara (în anul 2012) la o pedeapsă de 20 de ani de închisoare, pentru omor calificat.

Răsturnare de situație la Ministerul Apărării: de unde se iau bani pentru a plăti sistemul Patriot

„Fapta a fost comisă în noaptea de 15/16.09.2007, în apropierea unei discoteci din satul Tâmpa, comuna Băcia, unde tânăra (pe atunci în vârstă de 18 ani), împreună cu alți doi tineri (aflaţi şi ei în urmărire internaţională) au lovit cu pumnii și picioarele, cu o bâtă de baseball și chiar cu un bolovan un alt tânăr, provocându-i leziuni în urma cărora acesta a decedat, la data de 19.09.2007”, au declarat reprezentanții IPJ Hunedoara.

Hunedoreanca a fost prinsă şi arestată de carabinierii Unității de Investigaţii din Napoli, după ce a fost localizată în localitatea Scafati (în apropiere de Napoli), în urma activităţilor de cooperare internaţională şi a schimbului de informaţii dintre autorităţile judiciare române şi cele italiene.

Ea a fost dusă într-o închisoare din Peninsulă.

În paralel, poliţiştii hunedoreni continuă căutările celorlalţi doi autori ai omorului: Silviu Bogdan Bruzlea, de 32 de ani și Sorin Vasile Benegui, 33 de ani.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri