Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ÎCCJ lasă DNA fără doi şefi: După ce au fost sancţionaţi disciplinar, adjunctul Marius Iacob şi o şefă de serviciu 'zboară' din funcţii

DNA

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a întors luni, 18 martie, decizia Secţiei pentru procurori a CSM şi a în cazul acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară împotriva procurorului şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Marius Iacob. El era acuzat de IJ că a delegat un procuror şef serviciu, respectiv pe Carmen Simona Ricu, să reprezinte DNA într-un proces care avea ca obiect suspendarea ordinului prin care procurorul Mihaiela Moraru Iorga a fost suspendată din DNA. Atât Marius Iacob, cât şi Simona Ricu au fost sacţionaţi cu "avertisment".

În dosarul în care s-a pronunţat ÎCCJ, Iacob este acuzat de Inspecţia Judiciară că a încălcat mai multe dispoziţii, delegând un procuror şef serviciu, respectiv pe Carmen Simona Ricu, să reprezinte DNA în procesul civil având ca obiect suspendarea ordinului prin care procurorul Mihaiela Moraru Iorga a fost suspendată din DNA.

Sancţiunea primită de cei doi înseamnă şi pierdea funcţiilor de conducere: Marius Iacob rămâne fără funcţia procuror-şef adjunct al DNA, iar Simona Ricu rămâne fără funcţia de şef al Serviciului de reprezentare la ÎCCJ din cadrul Secţiei judiciare penale.

Marius Iacob rămâne fără funcţie în temeiul art. 54 din Legea 303/2004: "4) Revocarea procurorilor din funcţiile de conducere prevăzute la alin. (1) se face de către Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori a procurorului general al Direcţiei Naţionale Anticorupţie ori Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu avizul Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motivele prevăzute la art. 51 alin. (2), care se aplică în mod corespunzător." Unul dintre motivele prevăzute de art. 51 alin. (2) este: "c) în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare."

Carmen Simona Ricu rămâne fără funcţia de conducere în temeiul art. 55 alin. (4) din Legea 303/2004. Mai mult, cei doi nu vor putea ocupa funcţii de conducere în PÎCCJ, DNA sau DIICOT în următorii trei ani, pentru că lipsa sancţiunii disciplinare în ultimii trei ani este o condiţie a numirii în astfel de funcţii.

Situaţia putea fi chiar mai gravă pentru Simona Ricu. Dacă ÎCCJ stabilea o sancţiune disciplinară mai gravă decât avertismentul, aceasta şi-ar fi pierdut şi funcţiile de procurori la DNA, în temeiul art. 87 alin. (8) din Legea 304/2004, şi s-ar fi întors la parchetele de la care au ajuns la DNA. În cazul lui Marius Iacob, există o mare posibilitate ca acesta să plece definitiv din DNA ca urmare a pierderii funcţiei de conducere.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.