DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Igor Dodon a preluat președinția Republicii Moldova

facebook.com/rt
igor dodon moscova

Socialistul Igor Dodon a preluat oficial, vineri, mandatul de preşedinte al Republicii Moldova în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Republicii la care au fost invitate aproximativ 800 de oficiali, informează Radio Chişinău.

Ceremonia a fost, însă, boicotată de mai mulţi politiceni şi oficiali de la Chişinău, scrie presa din Republica Moldova, scrie agerpres.ro.

Însemnele statului i-au fost înmânate lui Igor Dodon de preşedintele interimar al Curţii Constituţionale, Victor Popa, pentru că preşedintele instituţiei, Alexandru Tănase, este în concediu, potrivit Serviciului de Presă al Curţii Constituţionale, citat de Radio Chişinău.

De asemenea, la ceremonie nu a participat niciunul din foştii preşedinţi ai Republicii Moldova, nici măcar ultimul şef al statului, Nicolae Timofti.

În discursul de inaugurare Igor Dodon a declarat că îşi doreşte să fie un preşedinte al tuturor, să contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor, dar şi al mediului de afaceri.

El a anunţat că va crea un consiliu economic pe lângă preşedinte şi că va avea un consilier care se va ocupa de cetăţenii din diaspora.

Dodon a accentuat tema statalităţii seculare a Republicii Moldova. În limba rusă a vorbit despre necesitatea restabilirii relaţiilor cu Federaţia Rusă, iar în română despre relaţii bune cu toate statele.

'În această luptă ne-am angajat să asigurăm statalitatea, neutralitatea şi identitatea moldovenească. Mă voi strădui să fiu un cetăţean al tuturor, vă promit că voi face tot posibilul ca să fim mai uniţi. Vă promit că nu o să vedeţi preşedintele numai la televizor, dar o dată la trei-patru luni voi merge în teritoriu, apoi voi da darea de seamă în faţa cetăţenilor ce am reuşit să facem', a mai adăugat Dodon, citat de publicaţia Agora.

El a mai spus că va depune toate eforturile pentru reglementarea conflictului transnistrean.

Mai mulţi deputaţi din Partidul Comunist, Partidul Liberal Democrat şi Partidul Popular European au anunţat că nu vor participa la ceremonie. Liderul PCRM, Inna Şupac, a declarat în plenul Parlamentului că Partidul Comuniştilor nu a recunoscut legalitatea alegerilor prezidenţiale şi îl consideră pe preşedinte ales nelegitim.

Preşedintele PLDM, Tudor Deliu, declarase că liberal-democraţii vor boicota ceremonia din cauza unor declaraţii ale lui Igor Dodon că Republica Moldova ar trebui să-şi ceară scuze de la regiunea transnistreană pentru conflictul armat din Transnistria, dar şi pentru că l-a felicitat pe noul lider nerecunoscut de la Tiraspol.

Parlamentul a respins o iniţiativă a Partidului Liberal de a crea o comisie care să examineze aceste declaraţii ale lui Dodon, mai scrie Radio Chişinău.

Deputaţii PPEM, Iurie Leancă şi Eugen Carpov, n-au participat nici ei la ceremonia de învestire a lui Igor Dodon în semn de protest faţă de declaraţiile "iresponsabile şi pline de ură Uniunii Europene şi a statului Republica Moldova" făcute de preşedintele ales.

Evenimentul Zilei de la Chişinău scrie că nici ministrul Apărării, Anatol Şalaru, nu a participat la învestirea lui Dodon. "Igor Dodon nu este preşedintele meu, iar în perioada cât voi fi ministru al Apărării voi colabora doar instituţional cu el," a scris Şalaru într-o postare pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.