Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Igor Dodon și-a dat demisia din Parlamentul Moldovei: Ce funcție a primit

stiri.md
Igor Dodon

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat joi demisia din calitatea de parlamentar a fostului preşedinte Igor Dodon, care în urmă cu zece zile a anunţat şi retragerea sa de la şefia Partidului Socialist, pe care l-a fondat în 1997, potrivit EFE şi Agora.md.

În favoarea demisiei sale s-au exprimat 70 din cei 101 de deputaţi ai legislativului moldovean în cadrul unei sesiuni transmise în direct din sediul parlamentului, scrie agerpres.ro.

Astfel, majoritatea deputaţilor a votat o hotărâre a parlamentului care declară vacant locul lui Igor Dodon în legislativ, după ce acesta şi-a anunţat demisia.

Igor Dodon, un politician prorus, care a exercitat funcţia de şef al statului între 2016 şi 2020, promovând o politică de apropiere de Rusia, a fost învins în turul doi al alegerilor prezidenţiale din noiembrie anul trecut de candidatul proeuropean Maia Sandu, actualul preşedinte.

La alegerile parlamentare din iulie a.c., Blocul socialiştilor şi comuniştilor, condus de Igor Dodon şi Vladimir Voronin, a fost înfrânt de formaţiunea Maiei Sandu, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), care a obţinut 63 din totalul de 101 de mandate ale legislativului unicameral al Republicii Moldova şi şi-a asigurat astfel o majoritate absolută.

Fostul preşedinte socialist, în vârstă de 46 de ani, a anunţat la 19 octombrie că a acceptat să conducă Uniunea de afaceri moldo-rusă, fondată de Asociaţia oamenilor de afaceri din Federaţia Rusă, Delovaia Rossia, al cărei copreşedinte este milionarul Igor Ceaika, fiul fostului procuror general al Rusiei, Iuri Ceaika.

Delovaia Rossia reuneşte peste 7.000 de oameni de afaceri şi 400 de deputaţi de diferite niveluri.

"Nu văd niciun sens să continui în actualul parlament. Cred că pot îndeplini efectiv alte funcţii", a spus Dodon atunci când şi-a făcut publică decizia de a renunţa la mandatul de deputat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.