Igor Grosu, s-a întâlnit cu șeful Oficiului Consiliului Europei în Moldova

Autor: Grigore Onescu

Publicat: 16-08-2021

Actualizat: 16-08-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiri.md

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Șeful Oficiului Consiliului Europei în Republica Moldova, William Massolin.

Cei doi oficiali au discutat despre inițiativele legislative demarate și prioritățile Parlamentului de Legislatura a XI-a, transmite Știri.md.

Speakerul Igor Grosu a menționat că printre prioritățile Parlamentului de Legislatura a XI-a sunt, de asemenea, apărarea drepturilor omului și asigurarea egalității de gen.

Șeful Oficiului Consiliului Europei în Republica Moldova și-a exprimat disponibilitatea de a oferi asistență și consultanță în modernizarea legislației și în promovarea reformelor ambițioase.

În altă ordine de idei, Președintele Parlamentului l-a informat pe William Massolin despre aprobarea componenței nominale a Delegației parlamentare la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), care reflectă proporțional și echitabil întreg spectrul politic al Parlamentului Republicii Moldova.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri