Poliţiştii de la Rutieră au constatat, în doar patru ore, 123 de infracţiuni, au aplicat aproape 3.500 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 168 de premise de conducere în cadrul unei acţiuni pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor.
"La data de 29 iulie, într-un interval de patru ore, 1.750 de poliţişti, dintre care 893 de la rutieră, au acţionat pe drumurile publice din ţară pentru salvarea de vieţi omeneşti, prin tragerea la răspundere a celor conduc autovehicule sub influenţa băuturilor alcoolice ori a drogurilor", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis luni Agerpres.
Poliţiştii au efectuat 11.100 de testări cu aparatul etilotest şi au aplicat 3.435 de sancţiuni contravenţionale, iar ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 377 de permise de conducere, dintre care 168 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce se află sub influenţa băuturilor alcoolice. De asemenea, în cadrul acţiunii, poliţiştii au constatat 123 de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, dintre care 85 de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, una de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice şi 13 infracţiuni de altă natură.
Comentează