Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ilham Aliev ameninţă, în prezenţa lui Cavusoglu, că va merge ”până a capăt” în cazul unui eşec al negocierilor în Karabah

 Ilham Aliev

Armata azeră va merge ”până la capăt” în cazul unui eşec al negocierilor cu separatiştii armeni din enclava separatsită azeră Nagorno Karabah, a ameninţat duminică preşedintele Ilham Aliev, în prezenţa ministrului turc de Externe Mevlut Cavusoglu, relatează Reuters preluat de news.ro

Aliev a cerut retragerea totală a separatiştilor proarmeni şi a aprceiat că cererea Erevanului a susţinerii Moscovei este lipsită de fundament.

Pe teren, bombardamentele au continuat, atât în Nagorno Karabah, cât şi în jurul regiunii separatiste.

Actualele confruntări armate sunt cele mai violente de la războiul de secesiune din 1991-1944, soldat cu peste 30.000 de morţi.

Trei armistiţii - două mediate de Rusia şi unul, duminica trecută, de către Statele Unite - nu au pus capăt confruntărilor.

Premierul armean Nikol Paşinian a cerut sâmbătă Moscovei să-şi prezinte detaliat susţinerea pe care i-o poate acorda.

Rusia a ameninţat că va interveni militar în cazul în care acest conflict de extinde pe teritoriul armean.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.