Impact zbrobitor în comuna doljană Ișalnița: Cinci persoane sunt grav rănite după ce un TIR a lovit două autoturisme

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 13-08-2019

Actualizat: 13-08-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Trei mașini, printre care și un TIR, au fost implicate într-un accident, produs marți, în comuna Ișalnița, din județul Dolj. Cinci persoane au fost rănite și primesc îngrijiri la fața locului, iar dacă va fi nevoie vor fi duse la spital, potrivit Mediafax.

Potrivit IPJ Dolj, în accidentul produs marți în comuna Ișalnița sunt implicate două autoturisme și un TIR, care s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Citește și: Frații Dedeman dau o nouă lovitură! Suma uriașă încasată de cei doi

Reprezentanții ISU Dolj au transmis că cinci persoane adulte au fost rănite, dintre care una încarcerată, iar celelalte par a avea leziuni minore. Acestora li se acordă primul ajutor la fața locului și dacă va fi nevoie vor fi duse la spital.

Citește și: Cercetările în casa groazei continuă! Anchetatorii vor scana solul cu aparatură specială

„De asemenea în cele două autoturisme erau și nouă copii care, dacă este cazul, vor fi transportați la spital pentru mai multe investigații”, a mai anunțat ISU Dolj.

Potrivit polițiștilor, care fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul, în zonă se circulă cu dificultate.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri