DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

În ce ţin fondurile de pensii banii: 64,6% în titluri de stat, 19,5% în acţiuni listate

Lege Start
pensii private

Cele şapte fonduri de pensii private Pilon II, alimentate din contribuţiile a 7,5 milioane de salariaţi, au încheiat luna mai cu active totale nete de 64,6 miliarde de lei, în creştere cu 2,7 miliarde de lei sau 4,5% faţă de luna aprilie, arată cele mai recente date ale ASF, anunță MEDIAFAX.

Investiţiile preferate ale fondurilor sunt titlurile de stat, cu o pondere de 64,6%, în creştere faţă de nivelul de la finele lunii aprilie, de 63,7%. În cursul lunii mai, investiţiile fondurilor de pensii private în titluri de stat s-au ridicat la 2,3 miliarde lei.

Tot în creştere au fost şi plasamentele în acţiuni, cu un plus de 990 mil. lei şi o pondere de 19,5% în activele totale ale fondurilor de pensii. În acelaşi interval, ponderea depozitelor bancare s-a redus la 4,8%, faţă de 5,4% în aprilie, investiţiile în acestea diminuându-se cu 277 milioane lei în mai.

Citește și: Raed Arafat reacționează după ce a fost amenințat cu moartea: Pe mine nu mă afectează deloc. M-am obișnuit

Cele şapte fonduri şi-au redus puternic investiţiile în obligaţiuni municipale, cu 121 mi­lioane lei, acestea ajungând să reprezinte 0,28% din active. În acelaşi timp, plasamentele în obligaţiuni corporative s-au diminuat cu 760 mi­lioane lei, la o pondere de 5,5%.

Astfel, la finele lunii mai, structura investiţiilor fondurilor de pensii private Pilon II era formată din 64,6% investiţii în titluri de stat, 19,5% în acţiuni, 5,5% în obligaţiuni corporative, 4,8% în depozite bancare, 2,95% în titluri de participare OPCVM, 2,2% în obligaţiuni străine, 0,2% în obligaţiuni municipale, iar restul în alte plasamente.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.