Statele Unite şi-au exprimat marţi "îngrijorarea" în legătură cu numirea unora dintre miniştrii talibani în Afganistan, dar au declarat că sunt dispuse să judece guvernul "după acţiunile sale", în special cu privire la disponibilitatea de a lăsa afganii să părăsească ţara, notează AFP. Pe lista guvernului apar nume de teroriști căutați de FBI.
"Observăm că lista de nume anunţată este alcătuită exclusiv din indivizi care sunt membri ai talibanilor sau aliaţii apropiaţi ai acestora şi nicio femeie. Suntem, de asemenea, îngrijoraţi de afilierile şi antecedentele unora dintre aceşti indivizi", a declarat la Doha un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat la Doha, informează Agerpres.
"Cu toate acestea, îi vom judeca pe talibani după acţiunile lor, nu după cuvintele lor", a adăugat el.
În ciuda numelor controversate aduse în guvernul Afganistanului, SUA vor să acorde credit talibanilor
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
0

97
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
97

936
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
936

1.047
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.047

1.230
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.230

23
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
23

954
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
954

410
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
410

945
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
945

2.118
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
2.118

2.569
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.569

1.246
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
1.246

25
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
25
















Comentează