Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

În ciuda situației dificile, bursele europene închid ziua pe creștere

Acţiunile europene au închis marţi în creştere, susţinute de rezultatele pozitive raportate de unele companii şi de plasamentele precaute ale investitorilor,, care au compensat pierderile raportate de Eriksson şi Danone, transmite Reuters.

Indicele pan-european STOXX 600 a urcat cu 0,3%, aproape de cel mai ridicat nivel din ultima lunp. Creşterile au fost susţinute de titlurile companiilor din sectorul utiliătţilor şi cel industrial, în timp ce acţiunile reasigurătorului Munich au avansat cu 2,6% în urma dublării profitului în trimestrul al treilea, informează News.ro.

Profiurile bune anunţate de unele companii de la Wall Street, între care Johnson & Johnson şi Travelers, au alimentat încrederea din piaţă.

Avansurile au fost însă limitate de acţiunile unor companii  din sectorul alimentelor şi băuturilor, după ce Danone a avertizat că presiunile inflaţioniste se vor amplifica anul viitor. Indicele francez CAC 40 a scăzut cu 0,1%. Titlurile Danone, Nestle şi Unilever au scăzut cu 1,3%-3%.

Indicele acţiunilor din telecomunicaţii au coborât cu 0,8%. Titlurile Ericsson şi cele ale Yele2 au scăzut cu 3,7%, respectiv cu 4,3% după raportatea profiturilor.

Per ansamblu, analiştii anticipează că profiturile companiilor europene vor creşte în trimestrul al treilea cu 47,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2020, potrivit datelor Refinitiv IBES.

Indicele STOXX 600 a crescut cu apriape 3% în octombrie, după o scădere de 3,4% în septembrie.

Creşterea indicelui britanic FTSE 100, de 0,19% a fost limitată de acţiunile grupului IAG, proprietarul British Airways, după ce autoritatea de reglementare a aviaţiei a anunţat că aeroportul Heathrow, cel mai mare din ţară, nu va putea să majoreze taxele aplicate pasagerilor în măsura dorită.

Titlurile producătorului de medicamente Roche au coborât cu 1,7%, după ce partenerul său Atea Pharma a  anunţat că pilula lor antivirală experimentală pentru Covid-19 nu a ajutat pacienţii cu forme medii şi moderate de boală, în cadrul unui studiu clinic.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.