Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

În faţa intensificării epidemiei noului coronavirus, autorităţile britanice reactivează trei spitale

Agerpres
coronavirus Marea Britanie

Autorităţile britanice au anunţat luni, în urma unei intensificări a epidemiei noului coronavirus, că reactivează trei spitale de campanie instalate în primăvară şi urmează să prezinte un sistem de alertă care simplifică ansamblul pestriţ de restricţii locale impuse în Anglia, relatează AFP, potrivit news.ro.

Regatul Unit - care a înregistrat un număr de 42.800 de morţi din cauza covid-19, fără echivalent în Europa şi de peste 604.000 de cazuri - se confruntă cu un nou val de contaminări.

Numărul persoanelor bolnave de covid-19 spitalizate în Anglia este în prezent mai mare decât în timpul izolării decretate la sfârşitul lui martie.

În regiunile cele mai afectate - în nord-est -, situaţia este atât de gravă, încât serviciile speitaliceşti, care nu sunt însărcinate în mod direct cu epidemia, încep să fie afectate în funcţionarea lor, au anunţat oficiali într-o conferinţă de presă.

Citește și: Codrin Ștefănescu, vești despre starea de sănătate a lui Liviu Dragnea: Starea lui de sănătate se deteriorează pe zi ce trece

Cu scopul de a ajuta sistemul de sănătate să facă faţă, trei dintre vastele spitale de campanie instalate în primăvară, iar între timp lăsate deoparte, au primit instrucţiuni ”să se remobilizeze în următoarele săptămâni, pentru a fi pregătite să primească pacienţi, dacă este necesar”, a anunţat directorul medical al Serivciului de Sănătate al Angliei Stephen Powis.

Aceste stabilimente se află în nord, însă altele ar putea urma să fie mobilizate, în contextul în care creşterea contaminărilor cuprinde întregul Regat Unit.

”Nu există în continuare niciun tratament şi niciun vaccin împotriva covid-19. Asta înseamnă din nefericire că, având în vedere că infecţiile cresc, numărul morţilor va creşte”, a avertizat Powis.

Hotărât să evite o plasare în carantină generală, Guvernul lui Boris Johnson a decretat restricţii locale care privesc de-acum un sfert din populaţie, cu diferenţe devenite de neînţeles pentru unii.

În urma unei reuniuni de criză, premierul conservator Boris Johnson urma să se exprime luni în faţa deputaţilor, iar apoi în faţa presei, anunţând noul sistem de alertă menit să simplifice şi clarifice deciziile în lupta împotriva pandemiei.

Numai Anglia este vizată, celelalte provincii britanice definindu-şi fiecare separat răspunsul în criza sanitară.

În funţşie de prevalenţa vorusului, este vorba despre o împărţire în trei niveluri - ”mediu”, ”ridicat” şi ”foarte ridicat” - care determină măsurile de aplicat peplan local.

Citește și: După cazul Baranga, jurnalista Ioana Ene Dogioiu îl dă în vileag pe șeful Grupului de Comunicare Strategică: ‘Este o persoană fără diplomă de licență’ .

Presa britanică scrie că puburile, sălile de gimsnastică şi cazinourile urmează să fie închise în zonele cele mai dur afectate - precum oraşele Liverpool, Leeds şi Newcastle -, iar deplasările considerate neesenţiale să fie interzise, măsuri care urmează să fie reevaluate din patru în patru săptămâni.

Anumitor gospodării le este interzis, în anumte zone, să se viziteze. În toată Anglia adunările sunt limitate la şase persoane, iar puburile şi restaurantele sunt obligate să închidă la ora locală 22.00 (0.00, ora României).

Acest nou sistem este primit cu ostilitate de către aleşi locali din nordul Angliei, care consideră măsurile de susţinere a locurilor de muncă implementate de Guvernul Johnson insuficiente şi se tem că afacerile îşi pot pierde echilibrul financiar.

Principalii consilieri ai lui Boris Johnson au încercat să-i convingă, în weekend, pe aceşti aleşi de faptul că strategia guvernamentală este bine fundamentată, fără să reuşească să dezamorseze animozitatea.

”Noi nu vom abandona locuitorii în faţa adversităţii şi întreprinderile în faţa falimentului”, declara sâmbătă primarul laburist al oraşului Manchester, Andy Burnham, al cărui oraş vrea să conteste în justiţie închiderea puburilor şi locurilor de divertisment.

Guvernul a anunţat vineri noi măsuri de ajutor cu privire la locurile de muncă, ţintind întreprinderi nevoite să rămână închise din cauza restricţiilor activităţii în lupta împotriva pandemiei covid-19.

Citește și: Emanuel Ungureanu denunță mecanismul 'perfid' din USR-PLUS prin care a fost eliminat: 'Se mai întâmplă și mizerii!' .

Aceste întreprinderi urmează să primească până la 3.000 de lire sterline (aproape 3.310 euro) pe lună, iar locurile lor de muncă să fie indemnizate cu două treimi din salariul obişnuit.

Deputaţii urmează să dezbată şi să supună la vot, săptămâna aceasta, aceste măsuri.

”Este un moment critic şi este absolut vital ca fiecare să urmeze directivele clare pe care noi le-am dat, pentru a opri virusul”, a subliniat un purtător de cuvânt al Downing Street.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.