Un fost gardian SS, acum în vârstă de 100 de ani, este judecat începând de joi de un tribunal german, fiind acuzat că a contribuit la moartea a peste 3.500 de oameni într-un lagăr de concentrare nazist în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, transmit Reuters şi AFP, citat de agerpres.
Procurorii l-au inculpat pe Josef S., fost caporal-şef al diviziei 'Totenkopf' a Waffen-SS, pentru 'complicitate la omorârea' a 3.518 de prizonieri în lagărul de la Sachsenhausen, nu departe de Berlin, între 1942 şi 1945.
Medicii au spus că inculpatul - cel mai vârstnic acuzat de crime naziste judecat vreodată în Germania - este apt doar parţial să facă faţă unui proces, astfel încât şedinţele vor fi limitate la două ore şi jumătate zilnic.
Printre crimele la care procurorii spun că Josef S. a contribuit se numără împuşcarea unor prizonieri sovietici de război şi omorârea altora cu Zyklon-B, gazul otrăvitor folosit în lagărele de exterminare unde au fost ucişi milioane de evrei în Holocaust.
'El este acuzat că a contribuit la crime crude şi perfide', a transmis într-un comunicat tribunalul din Neuruppin, de lângă Berlin, adăugând că bărbatul a contribuit la 'crearea şi menţinerea în lagăr a unor condiţii care puneau în pericol vieţile'.
În ultimii ani, în Germania au fost declanşate o serie de procese împotriva unor foşti gardieni din lagăre, acum foarte bătrâni, pentru crime împotriva umanităţii comise în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale.
Săptămâna trecută, o fostă secretară dintr-un lagăr, ajunsă la 96 de ani, a fugit chiar în ziua în care urma să înceapă procesul împotriva sa, dar a fost găsită de poliţie câteva ore mai târziu.
O decizie din 2011 a justiţiei a deschis calea pentru aceste inculpări, stabilind că şi acele persoane care au contribuit indirect la crimele din lagăre, fără să fi apăsat pe trăgaci sau să fi dat ordine, pot fi răspunzătoare penal.
Sachsenhausen, deschis în 1936 ca unul din primele lagăre naziste de concentrare, a funcţionat ca tabără de instrucţie pentru gărzile SS care au servit apoi în alte lagăre precum Auschwitz şi Treblinka.
La Sachsenhausen au mai fost ucişi luptători din rezistenţa olandeză şi opozanţi politici germani ai naziştilor.
În Germania începe procesul unui fost gardian SS, acum în vârstă de 100 de ani, fiind acuzat că a contribuit la moartea a peste 3.500 de oameni
București
10°C
Articole Similare

226
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
226

45
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
45

1.319
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
1.319

1.127
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.127

41
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
41

5.393
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
5.393

79
Donald Trump a convocat 'God Squad'. Soarta animalelor pe cale de dispariție atârnă de o decizie
79

112
Un general iranian salută „noua ordine regională” instituită de Teheran şi aliaţii săi
112

59
Libanul solicită Ucrainei predarea unui bărbat cu presupuse legături cu Mossad
59

65
Proiectul Israelului de extindere a pedepsei cu moartea, criticat dur de mai multe state europene
65

2.805
După o lună de război, ce a mai rămas din capacitățile militare ale Iranului?
2.805

60
Germania interzice consumul de alcool pentru copiii de 14-15 ani, chiar și sub supravegherea părinților
60

2.014
Imaginație sau strategie: Donald Trump declară că a câștigat războiul cu Iran, deși realitatea îl contrazice
2.014
















Comentează