Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

În plin conflict SUA - Rusia, un fost președinte american îi ajută pe ruși cu documente despre Siria

sua rusia

Fostul preşedinte american Jimmy Carter a oferit Rusiei hărţi cu poziţiile din Siria ale jihadiştilor din Statul Islamic (SI) şi ale altor grupări islamiste radicale, a anunţat joi purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, citată de agenţia EFE.

'Confirm că Jimmy Carter ne-a propus să ne trimită hărţile pe care le deţine centrul său (Centrul Carter) şi care prezintă actualele poziţii ale grupărilor combatante din Siria (...) inclusiv poziţiile forţelor guvernamentale, ale SI şi ale altor grupări', a indicat sursa citată. Purtătoarea de cuvânt a ţinut să precizeze că respectivele date nu sunt secrete, multe dintre ele fiind deja disponibile pe site-ul centrului condus de fostul preşedinte american. 'Oricum, am primit cu gratitudine gestul preşedintelui', a completat Maria Zaharova.

Carter 'susţine unirea eforturilor în lupta împotriva terorismului şi este preocupat de destinul poporului sirian', a apreciat în continuare purtătoare de cuvânt a MAE rus, menţionând totodată că, din punctul de vedere al Moscovei, ar fi mai 'logic şi eficient dacă o asemenea poziţie constructivă ar fi arătată şi de cei de la Washington care dispun de toate informaţiile la acest capitol'.

Ea a spus mai departe că Rusia şi-ar dori să primească informaţii din partea unui alt domn 'Carter', respectiv actualul ministru american al apărării, Ashton Carter. Dar, 'din păcate, la Pentagon nu doar că se respinge propunerea privind schimburile de informaţii despre poziţiile SI în Siria, dar se manifestă şi reticenţe faţă de cooperare, cum ar fi de exemplu cooperarea în acţiuni umanitare', a mai indicat Maria Zaharova.

Jimmy Carter, care a declarat că îl cunoaşte 'foarte bine' pe preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a trimis acestuia din urmă săptămâna trecută o scrisoare în care îi propune să-i trimită o copie a hărţilor ce permit efectuarea de bombardamente precise în Siria, unde forţele aeriene ruse au început pe 30 septembrie o campanie de raiduri aeriene, operaţiuni similare împotriva jihadiştilor fiind desfăşurate de anul trecut şi de o coaliţie antijihadistă condusă de SUA, scrie agerpres.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.