Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

În plin scandal partygate, Boris Johnson a plecat în India: vrea să convingă că sancțiunile contra Rusiei sunt benefice

Telegram
Boris Johnson

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a sosit joi în India pentru o vizită de două zile, centrată pe discuţii comerciale, dar şi strategice, cu puţine şanse totuşi de a învinge reticenţa omologului său Narendra Modi de a susţine acţiunea occidentală împotriva invaziei ruse în Ucraina, transmite AFP. Boris Johnson a aterizat în statul vestic Gujarat, de unde este originar Modi şi unde se va întâlni cu şefi de companii şi va face o vizită culturală în oraşul istoric Ahmedabad, de unde provine jumătate din populaţia anglo-indiană a Marii Britanii.

El se va deplasa apoi la New Delhi pentru o întrevedere cu Modi vineri, departe de parlamentul britanic care va decide eventuala convocare a unei comisii care să stabilească dacă premierul a înşelat sau nu cu bună-ştiinţă legislativul în explicaţiile sale despre 'partygate'. Deplasarea lui Johnson în India, amânată deja de două ori din cauza pandemiei, a fost pentru scurt timp sub semnul îndoielii din cauza acestui vot, opoziţia insistând ca premierul să demisioneze. Însă, potrivit unor surse britanice, vizita era considerată prea importantă pentru a fi amânată încă o dată.

Downing Street a descris această vizită ca debutul unei 'noi ere' prin parafarea unor acorduri de investiţii bilaterale de peste un miliard de lire sterline (1,2 miliarde de euro), ce ar permite crearea a 11.000 de locuri de muncă în Marea Britanie. Acordurile vizează noi parteneriate în domeniile apărării, inteligenţei artificiale şi energiei verzi, precum şi investiţii în domeniile roboticii, vehiculelor electrice şi lansării de sateliţi.

Londra recunoaşte totuşi că îi mai rămâne un drum de parcurs înainte de a putea încheia un acord comercial post-Brexit cu guvernul condus de Modi, care doreşte acordarea unui număr mai mare de vize indienilor pentru a munci sau studia în Marea Britanie. Conform unui purtător de cuvânt al lui Boris Johnson, subiectul Ucraina, asupra căruia cele două state au adoptat poziţii foarte îndepărtate, ar urma să se afle în centrul discuţiilor la summitul de vineri. El a adăugat însă că, pentru Londra, este vorba despre a lucra în comun cu India pentru a 'lărgi coaliţia' împotriva Rusiei, fără 'a da lecţii' Indiei. Ministrul de externe britanic Liz Truss a plecat luna trecută de la New Delhi fără rezultate după ce le ceruse indienilor să facă mai multe contra Rusiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.