Rata de infectare cu SARS-CoV-2 în municipiul Timişoara a coborât sub 1 la mie, în ultimele 24 de ore fiind înregistrate 17 noi cazuri de îmbolnăviri COVID, a anunţat sâmbătă Direcţia de Sănătate Publică Timiş, conform agerpres.
În judeţ au fost confirmaţi 31 de noi îmbolnăviri, iar rata de infectare a ajuns la 0,89 la mie, în timp ce în municipiul Timişoara rata de infectare a ajuns la 0,96.
A scăzut şi numărul celor internaţi în spitalele din judeţ cu patologie COVID, la 137, cu 47 de pacienţi pe secţiile ATI. S-au înregistrat trei decese.
Se menţin cele patru focare active cu 53 de subiecţi pozitivi.
În ultimele 24 de ore, în judeţ s-au administrat 5.835 de seruri, iar de la începutul campaniei de vaccinare, s-au imunizat 303.049 de persoane, din care 130.019 au făcut şi doza de rapel.
La medicii de familie s-au vaccinat 806 persoane cu Astra Zeneca şi 1.483 cu Johnson&Johnson.
La Maratonul Vaccinării (II) de la Centrul Regional de Afaceri Timişoara s-au prezentat 252 de persoane, până la miezul nopţii de vineri spre sâmbătă.
S-au înregistrat şi două reacţii post-vaccinare, în ultimele 24 de ore, respectiv o reacţie alergică cutanată remisă după câteva minute de la administrarea tratamentului antialergic şi o manifestare cu febră, cefalee, transpiraţii remise după tratament simptomatic.
În Timișoara vaccinarea își face efectul: indicele de infectare cu SARS-CoV-2 a coborât sub pragul de 1 la mie
București
9°C
Articole Similare

40
Nu vine o criză de medicamente, ci una de prețuri. Dragoș Damian: „Medicamentele ieftine ar putea dispărea din România”
40

7
Spitalul Judeţean Timișoara a inaugurat Compartimentul de Alergologie şi Imunologie Clinică
7

1.385
Tulburător: Cotard, boala care îî face pe oameni să creadă că au murit, deși respiră, se hrănesc și merg
1.385

43
Țigările electronice cu nicotină pot fi mai eficiente decât metodele clasice, precum plasturii sau guma cu nicotină, pentru persoanele care încearcă să renunțe la fumat
43

48
Medicul Clarisa Bîrlog: Obezitatea este o boală cronică
48

1.262
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
1.262

56
Un medic explică diferenţa dintre tratamentele injetabile pentru slăbit şi chirurgia bariatrică
56

2.510
VIDEO Semnal de alarmă din laboratoare: Vapatul favorizează apariția cancerului pulmonar și oral, confirmă pentru prima dată cercetătorii
2.510

1.915
CNAS face anunțul așteptat după ani de blocaje: Dosarul electronic pentru pacienți, accesibil din această vară. Ce vei putea vedea și cum te conectezi
1.915

34
Două prelevări de organe realizate la Iași și Satu Mare
34

53
Ministrul Sănătăţii: În momentul de faţă, nu suntem într-o criză de medicamente
53

31
Vocile Madrigal şi ale copiilor Cantus Mundi vor fi difuzate în şapte spitale din Capitală
31

151
Îngrijire la domiciliu pentru vârstnici, printr-un program al autorităților locale
151
















Comentează