În timp ce autoritățile au alte teme, România poate rata o şansă istorică

Companiile, în special multinaţionalele şi firmele de recrutare care lucrează pentru multinaţionale, umblă ca zombii în căutare de forţă de muncă, în căutare de oameni tineri, în căutare de studenţi, în căutare de talente.

De cinci ani de zile Bucureştiul şi principalele oraşe din ţară ca pondere economică cresc continuu, punând presiune pe piaţa muncii şi pe salarii, ceea ce înseamnă, la polul opus, coşmarul companiilor şi directorilor de HR.

Dragoş Gheban, managing partner la firma de recrutare Catalyst Solutions, spune că piaţa salariilor creşte susţinut: aşteptările salariale ale candidaţilor au crescut cu peste 10% în primele trei luni din acest an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Un angajat cu cinci ani de experienţă în sectorul tehnic, IT sau în industrie se aşteaptă la un salariu de 5.500 de lei net, iar unul din domeniul financiar la 4.000 de lei.

Andrei Caramitru, partener la Boston Consulting Group, spune că Bucureştiul ar putea plăti un salariu mediu de 1.500 de euro net (6.750 de lei net), fără probleme, având în vedere nivelul ridicat de productivitate şi PIB-ul, mai mare cu o treime decât media UE.

În acest moment în Bucureşti salariul mediu este de 2.800 - 3.000 de lei net (660 - 700 de euro).

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, spune că regiunea Bucureşti-Ilfov poate face faţă fără probleme Uniunii Europene şi chiar poate adopta euro.

(...)

Într-un articol din luna martie din Bloomberg Businessweek, una dintre cele mai cunoscute reviste săptămânale de business din lume, se vorbeşte despre Brexit şi despre faptul că marile firme din centrul financiar al Londrei discută extrem de serios să plece de acolo cu centrele lor de servicii şi să vină în Europa de Est. Polonia este prima pe listă, cu Varşovia şi Cracovia, urmează Cehia cu Praga şi Ungaria cu Budapesta, după care vine România cu Bucureşti şi Cluj.

Conform studiilor centrelor de servicii, numărul de joburi în finance, marketing, IT, cercetare şi dezvoltare, HR pentru regiunea Europei de Est se vor tripla în următorii 3-5 ani, până la un milion.

Nu ştim câte joburi vor „veni” în România, dar cu puţin noroc 50.000 de poziţii pot fi transferate în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi.

Din păcate, piaţa românească nu s-a pregătit pentru acest lucru, România neavând o politică coerentă pentru a face rost de forţe de muncă care să vină în întâmpinarea cererii.

Cu excepţia studenţiilor din Republica Moldova care vin în Bucureşti, Iaşi şi Cluj, nu există politici de a atrage tineri din Ucraina, Serbia, Ungaria, chiar şi din Spania, Portugalia, Italia, Grecia, care nu-şi mai găsesc locuri de muncă acasă (în Spania şi Grecia şomajul în rândurilor tinerilor este de 40%).

Bucureştiul şi Clujul pot atrage fără probleme tineri din alte ţări. Engleza este o limbă universală, iar în câţiva ani poţi să înveţi şi româna ca să te descurci în conversaţii uzuale.

România încă este o ţară închisă din punctul de vedere al legislaţiei; autorităţile şi administraţiile sunt încremenite în timp, cei de la Palatul Victoria, partidele şi cei din Parlament au alte teme, şi putem rata o şansă istorică de a lua joburi mai bine plătite delocalizate din alte părţi şi de a schimba piaţa muncii într-un sens pozitiv. Bucureştiul trebuie să devină un oraş de centre de servicii, cercetare şi dezvoltare, de head quarter pentru companii, un oraş multinaţional, ca New York sau Londra.

În luna februarie, după aproape doi ani de lucru cu program de şase ore pe zi, asistente medicale la Svartedalens, facilitatea de îngrijire a persoanelor vârstnice din Gothenburg, Suedia, au revenit la schimburile de opt ore, în ciuda cercetărilor publicate recent care arată beneficiile zilelor de lucru scurtate, scrie Bloomberg.

Oraşul Gothenburg nu a extins experimentul din cauza faptului că proiectul a rămas fără finanţare. Costurile programului erau de aproximativ 12 milioane de coroane (1,3 milioane de dolari), sumă cu cuprindea angajarea celor 17 membri ai personalului suplimentar necesari pentru a umple golurile create de ore de lucru mai scurte.

Oraşul a avut buget pentru a menţine programul în picioare timp de doar doi ani, iar oamenii legii au spus că ar fi prea scump pentru a pune în aplicare proiectul în întregul municipiu.

Cu toate acestea, există alte economii pe termen lung care nu au fost luate în considerare de studiul iniţial. Orele de lucru mai scurte au dus la bunăstarea oamenilor, arată cercetătorul Bengt Lorentzon într-o nouă cercetare.

„Oamenii au fost mai puţin obosiţi, mai sănătoşi, au avut mai multă energie când se duceau acasă şi au avut mai mult timp pentru a face diferite activităţi“, a spus Lorentzon.

În mod specific, asistente medicale şi-au luat  cu 4,7% mai puţine zile libere din concediu medical decât au făcut atunci când lucreau opt ore pe zi. De asemenea, şi-au luat mai puţine zile libere din concediu medical decât asistentele din grupul de control care au avut un procent de 62,5% în acelaşi interval de timp al experimentului.

Studiul a dezvăluit care sunt beneficiile de sănătate şi cele ale productivităţii, însă nu a măsurat şi potenţialul de economii de costuri pe termen lung ale asistentelor medicale mai sănătoase.

Medicii cubanezi își exercitau profesia la sfârșitul lui 2016 în 62 de țări ale lumii, constituind pentru insula comunistă prima sursă de valută, înaintea turismului, indică datele oficiale publicate luni.

Potrivit Anuarului statistic din sănătate pentru 2016, medici cubanezi erau prezenți în 24 țări din America latină și Caraibe, 27 din Africa Subsahariană, șapte din Asia de Est și Pacific, două din Orientul Mijlociu și Africa de Est, precum și în Rusia și Portugalia.

Această activitate a generat venituri estimate la peste 11 miliarde de dolari în medie anual între 2011 și 2015, insula facturând serviciile medicilor săi în 35 din cele 62 de țări, potrivit fostului ministru al economiei José Luis Rodriguez, citat de site-ul oficial de informații Cubadebate.

În comparație, sectorul turistic a generat 2,8 miliarde de dolari în 2016, potrivit datelor oficiale de la Havana.

Anuarul publicat luni nu precizează câți specialiști cubanezi sunt implicați în aceste misiuni în exteriorul țării, dar potrivit Ministerului Sănătății, la jumătatea lui 2015 erau peste 50.000, jumătate fiind medici.

În total, Cuba număra la sfârșitul anului trecut 90.161 de doctori, cifră incluzându-i pe cei care muncesc în străinătate.

Pe insulă, serviciile medicale și educația sunt gratuite și finanțate de stat, un motiv de mândrie pentru regimul comunist criticat însă pentru încălcarea drepturilor omului, în această țară afectată de o sărăcie extremă.