DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Înalta Curte de Casație și Justiție ar putea pronunţa sentinţa în dosarul lui Călin Popescu-Tăriceanu. DNA cere 3 ani cu executare

Inquam Photos / Octav Ganea
tariceanu iccj

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa marţi sentinţa în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, este judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.


La ultimul termen de judecată, procurorii DNA au cerut o pedeapsă de trei de închisoare cu executare pentru Călin Popescu-Tăriceanu, susţinând, în faţa instanţei, că preşedintele Senatului, la fiecare ocazie, a făcut totală abstracţie de faptul că acuzaţiile sunt probate temeinic iar într-un "act de totală aroganţă" a venit cu tot felul de probe sau justificări pentru menţinerea propriei versiuni a relatărilor, ei considerând că acesta a avut "apărări puerile, nedemne de pregătirea superioară".

Lucian Onea, șeful DNA Ploiești, și procurorul Mircea Negulescu, fost la DNA, sunt URMĂRIȚI PENAL

De asemenea, anchetatorul a arătat că "obligaţia de a fi onest îi este total străină lui Călin Popescu-Tăriceanu".

"Aşadar, apreciem că, dincolo de orice dubiu, rezultă săvârşirea faptei, astfel că cerem condamnarea sa la pedeapsa de trei ani de închisoare cu executare. Doar aşa se poate corecta comportamentul şi asigurarea rolului pedepsei. La stabilirea pedepsei şi cuantum aveţi în vedere complexitatea faptei şi impactul social produs de o astfel de faptă săvârşită de către un fost prim-ministru", a spus reprezentantul DNA.

La rândul său, avocatul lui Călin Popescu-Tăriceanu le-a cerut magistraţilor să excludă procesele-verbale emise în baza mandatelor pe siguranţă naţională din perioada 2008 - 2014, precizând că nu au ''relevanţă şi fundament''.

Informaţii uluitoare din dosarul şefului DNA Ploieşti: Denunţuri smulse cu pistolul pe masă şi tortură în arest

Apărătorul a mai arătat că fapta de care este acuzat clientul său nu se bazează pe probe.

Tot atunci, atât reprezentantul DNA, cât şi avocatul lui Călin Popescu-Tăriceanu au solicitat instanţei schimbarea încadrării juridice, şi anume, menţinerea doar a infracţiunii de mărturie mincinoasă şi eliminarea celei de favorizare a făptuitorului.

În ultimul cuvânt, preşedintele Senatului a afirmat că acuzaţiile pe care i le aduc procurorii DNA "se bazează pe mistificări şi contradicţii grave".

"Toate declaraţiile pe care le-am făcut au fost făcute sincer, cu bună-credinţă. Mă consider nevinovat şi nu am dorit să îngreunez cercetarea penală sau tragerea la răspundere a inculpaţilor. Acuzaţiile se bazează pe mistificări şi contradicţii grave. (...) Am detaliat şi în ce a constat legătura cu Dan Andronic şi durata şi în ceea ce îl priveşte pe Tal Silberstein. Este un proces de intenţie şi se doreşte cu totul şi cu totul altceva decât scoaterea la lumină a adevărului. (...) Se fac foarte multe broderii şi supoziţii, care unele dintre ele nu se găsesc astăzi în rechizitoriu", a declarat Tăriceanu.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

SONDAJ CURS - Ce părere au românii despre principalii lideri politici. Rocadă la vârf

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Smart Start USA

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.