Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului: Cazul Assange trezeşte îngrijorări legate de libertatea presei

UN NEWS
Michelle Bachelet Înalt comisar al ONU pentru drepturile omului

Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, a declarat sâmbătă că o posibilă extrădare în Statele Unite a fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, trezeşte îngrijorări legate de libertatea presei şi ar putea avea "efecte paralizante" pentru jurnalismul de investigaţie, informează AFP preluat de agerpres.

Bachelet a menţionat că s-a întâlnit joi cu soţia şi cu avocaţii lui Assange.

Julian Assange, care se află din 2019 în închisoarea de înaltă securitate Belmarsh de lângă Londra, a făcut apel la decizia guvernului britanic de a-l extrăda în SUA.

Australianul în vârstă de 51 de ani este urmărit penal în SUA pentru că a publicat în 2010 pe site-ul WikiLeaks peste 700.000 de documente confidenţiale referitoare la activităţile armatei americane, în special în Irak şi Afganistan. El riscă zeci de ani de închisoare dacă este condamnat pentru spionaj în temeiul unei legi ce interzice dezvăluirea informaţiilor confidenţiale.

"Sunt la curent cu problemele de sănătate de care a suferit domnul Assange în timpul detenţiei sale şi continui să fie îngrijorată în legătură cu bunăstarea sa fizică şi psihică", a adăugat Michelle Bachelet într-un comunicat de presă.

"Posibila extrădare şi posibila urmărire penală a domnului Assange trezesc îngrijorări cu privire la libertatea presei şi la posibilele efecte paralizante pentru jurnalismul de investigaţie şi activităţile avertizorilor", a spus Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului.

Ea a subliniat "importanţa asigurării respectării drepturilor omului pentru Assange, în special a dreptului său la un proces echitabil" şi a asigurat că serviciile sale vor urmări îndeaproape acest caz.

Mandatul doamnei Bachelet ca Înalt Comisar pentru Drepturile Omului se încheie miercuri.

Comitetul pentru apărarea lui Julien Assange din SUA a declarat că întâlnirea de la Geneva dintre Michelle Bachelet, soţia lui Assange, Stella, şi avocaţii săi, Baltasar Garzon şi Aitor Martinez, a durat peste o oră.

"Avocaţii lui Assange au pus accentul pe implicaţiile juridice şi care au legătură cu drepturile omului, în timp ce Stella Assange a discutat despre consecinţele anilor de detenţie asupra sănătăţii lui Julian şi a familiei sale", potrivit comitetului.

Fondatorul WikiLeaks a fost arestat de poliţia britanică în 2019, după ce se refugiase timp de şapte ani la ambasada Ecuadorului din Londra.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.