Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Încă o lovitură pentru Elena Udrea: scoasă țap ispășitor și lăsată singură de judecătorii ICCJ/MOTIVARE

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Elena Udrea la DNA

Inculpaţii Ştefan Lungu, Gheorghe Nastasia, Ana Maria Topoliceanu şi Dragoş Marius Botoroagă au avut o conduită sinceră pe parcursul procesului, contribuind la aflarea adevărului, se arată în motivarea sentinţei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în dosarul "Gala Bute".

Citește și: Ponta pune tunurile pe Dragnea: 'Asta merge dacă vrei să conduci CJ Teleorman sau Teldrum SA'

Vezi şi: Premierul Mihai Tudose: Guvernul renunţă la introducerea taxei de solidaritate


"Inculpaţii (...) au avut o conduită sinceră pe parcursul procesului penal, au recunoscut faptele încă din faza urmăririi penale, au descris împrejurările în care s-au săvârşit faptele, prin declaraţiile lor contribuind la aflarea adevărului în cauză. Inculpaţii au oferit detalii în legătură cu modalitatea de derulare a activităţilor infracţionale, încasarea comisionului de 10% prin interpunerea SC Last Time Studio SRL şi SC Ekaton Consulting SRL, primirea sumelor de 200.000 euro şi 900.000 euro, dar şi cu privire la destinaţia banilor primiţi cu titlu de mită", se arată în motivare. 

Instanţa a admis faptul că între declaraţiile celor patru inculpaţi au existat şi unele neconcordanţe, însă a apreciat că acestea nu sunt relevante, putând fi explicate prin intervalul mare de timp care a trecut de la data comiterii faptelor. 

"Înalta Curte constată că, în cazul inculpaţilor Lungu Ştefan, Topoliceanu Ana Maria, Nastasia Gheorghe şi Botoroagă Dragoş Marius sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor, acestora urmând a li se aplica o pedeapsă cu închisoarea de cel mult 4 ani, nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, iar ţinând seama de persoana acestora, de comportamentul avut după comiterea faptelor, se apreciază că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru aceştia şi, chiar fără executarea pedepsei, inculpaţii nu vor mai săvârşi infracţiuni", se mai menţionează în motivare. 

Ştefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, a primit un an şi şase luni cu suspendare în dosarul "Gala Bute", sentinţa pronunţată de ÎCCJ pe 29 martie nefiind definitivă. 

Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a primit patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, trei ani de închisoare cu suspendare şi Dragoş Marius Botoroagă, administratorul unei firme, doi ani şi şase luni cu suspendare. 

Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare. 

Ea a primit cinci ani pentru luare de mită, patru ani pentru aceeaşi infracţiune şi o pedeapsă de şase ani tot pentru luare de mită, precum şi şase ani pentru abuz în serviciu, fiind achitată pentru folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Pedepsele au fost contopite, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai mare, de şase ani. 

În acelaşi dosar, Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box, a fost condamnat la cinci ani închisoare cu executare. Şi acesta a primit mai multe pedepse: trei ani pentru complicitate la luare de mintă, cinci ani pentru evaziune fiscală, alţi trei ani tot pentru evaziune şi a fost achitat pentru spălare de bani. Pedepsele au fost contopite şi va face pedeapsa cea mai grea, de cinci ani. 

Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, a primit trei ani de închisoare cu executare, iar Ion Ariton, fost ministru al Economiei, a fost achitat pentru acuzaţiile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite. 

ÎCCJ a mai decis ca fostul ministru Elena Udrea să plătească aproape 3 milioane euro despăgubiri. 

În acelaşi dosar, instanţa a dispus ca Rudel Obreja să plătească în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Euro Box Promotion SRL (fostă SC Europlus Computers SRL) către Ministerul Finanţelor, prin ANAF, suma de 737.507 lei cu titlu de despăgubiri civile. Totodată, i se confiscă suma de 3.000.000 lei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.