Manolo Gabbiadini, atacantul echipei Sampdoria, a fost diagnosticat cu coronavirus. El este al doilea jucător din Serie A testat pozitiv, după Daniele Rugani.
„Sampdoria anunţă că jucătorul Manolo Gabbiadini a fost testat pozitiv cu COVID-19. Are o febră uşoară, dar se simte bine. Clubul demarează toate procedurile de izolare prevăzute de normele în vigoare", arată Sampdoria într-un comunicat.
Citește și: Traian Băsescu atrage atenția: Ne-am trezit cam târziu!
Atacantul de 28 de ani a jucat în 23 de meciuri din acest sezon şi a înscris şapte goluri. El a evoluat chiar şi în ultima etapă, pe 8 martie, contra celor de la Hellas Verona, într-o partidă disputată fără spectatori, informează mediafax.ro.
Presa din Italia scrie că sunt şanse mari ca formaţia din Verona să intre în carantină, la fel cum a procedat Inter Milano, după ce a aflat că a jucat recent contra fotbalistului de la Juventus, Daniele Rugani, testat şi el pozitiv.
Toate evenimentele sportive din Italia sunt deja suspendate până pe 3 aprilie, cel mai devreme.
Comentează