Încăierare în Timișoara! Patru bărbaţi au fost reţinuţi , fiind reţinuţi pentru 24 de ore

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 24-02-2024

Actualizat: 24-02-2024

Article thumbnail

Sursă foto: news.ro

Patru bărbaţi cu vârste de 33 şi 34 de ani au fost reţinuţi în urma unei încăierări care a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă pe o stradă din Timişoara, conform news.ro.

”La data de 24.02.2024, în jurul orei 00:51, poliţiştii Sectiei 2 Urbane Timişoara au fost sesizaţi prin apelul pentru situaţii de urgenţă SNUAU 112, cu privire la faptul că pe strada Ştefan cel Mare din Timişoara a avut loc o altercaţie fizică între 4 persoane. Ajunşi la faţa locului poliţiştii au constatat că nu se mai află nicio persoană, moment în care, în urma verificărilor efectuate, persoanele implicate în altercaţie au fost depistate în flagrant în timp ce se loveau reciproc pe strada Comăneşti”, anunţă sâmbătă IPJ Timiş.
Cei implicaţi au fost imobilizaţi, identificaţi şi duşi la sediul secţie de poliţie.
”În urma probatoriului administrat, 4 bărbaţi, în vârstă de 33 şi 34 de ani, au fost reţinuţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "încăierare", fiind reţinuţi pentru 24 de ore şi introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiş”, transmite Poliîia.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri