Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Incendiu într-un tren de călători al CFR: efectiv arde ca o torță întreaga garnitură/ Video

Un incendiu a izbucnit vineri dimineață, la intrarea în stația Oradea Vest, la trenul Regio 3331 Arad - Oradea. Toți călătorii și personalul feroviar au fost evacuați, informează Mediafax.

„CFR Călători informează că în această dimineață la intrarea în stația Oradea Vest s-a produs un incendiu la trenul Regio 3331 Arad - Oradea, fiind afectate ambele automotoare. Cei 20 de călători și personalul feroviar sunt în siguranță, trenul fiind complet evacuat”, potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit companiei, cauzele care au generat incendiul vor fi stabilite de comisia de cercetare.

„Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul ISU Bihor, la ora 06.25, la fața locului fiind mobilizate imediat, cinci echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, două autospeciale tip ABROLL , o ambulanță SMURD tip B2 și o autospecială de primă intervenție și comandă. În momentul sosirii forțelor de intervenție la locul evenimentului, în vagoane nu se afla nicio persoană, toți pasagerii (aproximativ 20), autoevacuându-se în siguranță, iar flăcările se manifestau violent la nivelul întregului tren. Echipajele de pompieri au localizat și lichidat incendiul în jurul orei 07.20, iar în momentul de față acționează pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului”, precizează ISU Bihor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.