Incendiu la o casă din Teiş - Un bărbat, găsit mort

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 06-03-2025 22:47

Actualizat: 07-03-2025 00:47

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres.ro

Pompierii au intervenit, joi seara, la un incendiu izbucnit la o casă din localitatea Teiş iar după stingerea focului a fost găsit un bărbat decedat, informează ISU Dâmboviţa, potrivit Agerpres.

"Am fost solicitaţi să intervenim în cazul unui incendiu produs la o casă din comuna Şotânga, sat Teiş. La faţa locului incendiul se manifesta generalizat pe o suprafaţă de aproximativ 150 de metri pătraţi. Incendiul a fost localizat, se lucrează pentru lichidarea acestuia. În urma recunoaşterilor a fost identificată o persoană de sex masculin decedată", precizează ISU Dâmboviţa.

La faţa locului s-a intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri