Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) judecă joi primul termen în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri în care inculpaţii - printre care Viorel Hrebenciuc şi Tudor Chiuariu - nu mai au impusă nicio măsură preventivă.
ÎCCJ a decis pe 6 iulie revocarea măsurii controlului judiciar în cazul mai multor inculpaţi din dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, printre care se află fostul deputat Viorel Hrebenciuc, fostul ministru Tudor Chiuariu şi fostul deputat Ioan Adam.
De control judiciar au scăpat şi Andrei Hrebenciuc (fiul lui Viorel Hrebenciuc), Adam Crăciunescu (fost director Romsilva), Lorand Andras Ordog (judecător la Tribunalul Covasna), Paltin Gheorghe Sturdza (beneficiarul retrocedării), Iosif Kadas, Constantin Bengescu, Sorin Ion Iacob şi Ioan Mătăşel.
Inculpaţii au avut, de la demararea dosarului, mai multe măsuri preventive, începând cu arestarea preventivă, urmate apoi de arestul la domiciliu şi încheind cu controlul judiciar.
Viorel Hrebenciuc a fost trimis în judecată în ianuarie 2015 pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi spălare a banilor. El a stat cinci luni în arest preventiv (octombrie 2014 - martie 2015) şi trei luni în arest la domiciliu (martie - iunie 2015), fiind apoi pus sub control judiciar.
În acelaşi dosar, fostul deputat Ioan Adam este acuzat de instigare la abuz în serviciu, constituirea unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă (3 infracţiuni), iar fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu este judecat pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi spălarea banilor.
De asemenea, au fost trimişi în judecată Lorand Andras Ordog, judecător în cadrul Tribunalului Covasna, Paltin Gheorghe Sturdza (beneficiarul retrocedării), Iosif Kadas, Constantin Bengescu, Andrei Hrebenciuc, Sorin Ion Iacob, Jănică Poenaru, Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Mătăşel, Gabriela Rodica Zaharia, Anca Roxana Adam (soţia deputatului Ioan Adam, judecătoare la Tribunalul Braşov), Iulian Durlan (primar al comunei Căiuţi, judeţul Bacău), Adam Crăciunescu (directorul general Romsilva).
Acuzaţiile se referă la retrocedarea ilegală a 43.227 hectare teren forestier în judeţul Bacău în favoarea lui Paltin Sturdza şi în defavoarea Romsilva.
Începe drumul lui Viorel Hrebenciuc
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

522
Statele din Golf îi cer lui Trump să continue loviturile asupra Iranului: O oportunitate istorică de a paraliza odată pentru totdeauna teocrația de la Teheran
522

1.039
Cine sunt cele cinci victime scoase din mașina strivită între două tiruri, la Cluj: Un băiat urma să aibă majoratul în curând
1.039

962
Taxele au crescut degeaba: Încasările guvernului au rămas aproape la fel ca în 2025
962

777
Cum a ajuns Pakistanul un mediator improbabil în războiul din Iran - Jocuri diplomatice neconvenționale
777

1.867
Dacă SUA se retrag, România devine țintă facilă: cum ar arăta un atac balistic iranian fără sprijinul american
1.867

740
Toți pașii legali: Cum poți să îți montezi GPL pe mașină ca să scapi de prețul uriaș al carburanților
740

5.284
Curge șampania în parlamentul israelian: spânzurarea devine pedeapsă implicită pentru palestinienii din Cisiordania. Reacții dure la nivel internațional
5.284

4.317
Gigant chinez pregătește o investiție de peste 1 miliard € în România: cel mai mare proiect energetic hibrid din Europa
4.317

2.775
"Cel mai dulce jaf din Europa" a făcut furori pe internet. Nestlé a confirmat incidentul printr-un comunicat neașteptat de savuros
2.775

4.286
Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Explozii la Ierusalim. Alertă aeriană și în EAU/ Iranul neagă orice negociere cu SUA
4.286

5.978
Fost președinte CSM, reacție la declarațiile lui Bolojan: „Probabil cel mai cutremurător dispreț exprimat în cuvinte în fața unei țări întregi”
5.978

1.267
Anchetă în Italia: Sephora și Benefit, suspectate că promovează produse anti-îmbătrânire copiilor
1.267

3.624
Redeschierea Strâmtorii Ormuz: Zelenski vrea să repete succesul împotriva Rusiei în Marea Neagră și sprijine soluționarea crizei globale
3.624
















Comentează