Incidente în lanț la Patriarhie, unde a participat și Viorica Dăncilă: 42 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 27-10-2018

Actualizat: 27-10-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

42 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în ultimele două zile după ce li s-a făcut rău la Patriarhie, trei dintre acestea ajungând la spital, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov.

ALERTĂ - Inspecția Judiciară a descins la DNA! Ținta - dosarele pe baza protocoalelor cu SRI / SURSE

În majoritatea cazurilor, a fost vorba de lipotimii.

La Patriarhie au fost trimise o autospecială de intervenție, două echipaje SMURD și două autospeciale pentru victime multiple.

Premierul Viorica Dăncilă a participat, sâmbătă, la Patriarhie, la Sfânta Liturghie oficiată de Patriarhul Daniel, ea fiind însoțită de vicepremierul Paul Stănescu, dar și de ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri