Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Inconștiența face VICTIME: Medicul din Argeș care a mers la spital deși avea simptome COVID-19 a îmbolnăvit 23 de oameni

Europa FM
doctor medic spital

Un număr de 23 de persoane au fost testate pozitiv la COVID-19. Este vorba despre trei asistente, două infirmiere, o îngrijitoare şi 10 pacienţi de pe secţia de Chirurgie Vasculară, secţia unde îşi desfăşura activitatea medicul Felix Sârboiu, care a continuat să opereze, deși avea simptome.

Alte 80 de teste sunt în lucru, a spus, pentru MEDIAFAX, prefectul de Argeș, Emanuel Soare.

Citește și: Streinu Cercel, avertisment în plină criză de COVID-19: 'Mă aștept ca în următoarele 5-10 zile să avem o problemă'

Prefectul județului Argeş a anunţat că vor fi testate toate cadrele medicale, dar si toţi pacienţii din cadrul celui mai mare spital din Argeş.

Cel mai grav este faptul că au apărut infectări si pe alte secţii. Patru asistente şi două infirmiere care lucrează în 3 secţii SJU. Cea mai gravă situaţie este la Terapie Intensivă, acolo unde o asistentă a fost infectată. Mai sunt aşteptate şi alte rezultate. Şi la Spitalul de la Călineşti, acolo unde lucrează soţia docotrului au fost testaţi peste 80 de oameni. Prefectul de Argeş a anunţat că vor fi testate toate cadrele medicale dar şi toţi pacienţii din cadrul Spitalului Judeţean de Ugenţă. 1600 sunt doar cadre medicale.

Vezi și: Un nou simptom asociat cu COVID-19! Observația virusologilor: Unii pacienți sunt confuzi, până în punctul în care nu mai ştiu unde se află, nici în ce an

Potrivit datelor DSP Argeş, sursa acestor îmbolnăviri este chiar medicul diagnosticat pozitiv în urmă cu câteva zile, medic ce a refuzat testarea timp de o săptămână, a continuat să vină la spital şi nu ar fi purtat nici mască de protecţie deşi avea simptome.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.