Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

INCREDBIL După 6 ani, DNA i-a închis unul dintre marile dosare ale lui Cătălin Cherecheș: Procurorii au decis CLASAREA (DOCUMENT)

facebook.com
Catalin Chereches

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a susţinut, luni, într-o conferinţă de presă, că DNA i-ar fi clasat dosarul deschis în 2013 în care era acuzat de abuz în serviciu, luare de mită în formă continuată, efectuarea de operaţiuni financiare, acte de comerţ incompatibile cu funcţia, instigare la abuz în serviciu, respectiv trafic de influenţă. El a adăugat că ordonanţa de clasare a fost emisă de către procurorul DNA pe 16 iulie a.c., din lipsă de probe.

Vezi AICI ORDONANȚA DE CLASARE A DOSARULUI A DNA

El a ţinut să remarce "profesionalismul, bunul simţ şi buna măsură" a celor de la DNA.

Citește și: Alexandru Cumpănașu a răbufnit: S-a confirmat că Alexandra a fost victima unei rețele internaționale de răpiri și exploatare de fete!

Totodată, el a mai spus că speră ca această clasare să aibă efect şi asupra celorlalte două dosare care îl vizează şi care se află pe rolul instanţelor.

”Vin în fața băimărenilor, astăzi, manifestându-mi din nou încrederea în instituțiile judiciare din România. Mă refer aici, în principal, la Direcția Națională Anticorupție, dar și la celelalte instituții ale statului care se ocupă cu combaterea corupției. După cum bine știți, în 2013, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj, mi-a deschis un dosar penal în care eram suspect în mai multe spețe, cum ar fi achiziția de autobuze și troleibuze pe care am făcut-o cu foarte mari eforturi pentru a reabilita sistemul de transport în comun din municipiul Baia Mare, pentru societatea Urbis, achiziția de echipamente pentru locurile de joacă din municipiul Baia Mare, reabilitând 30-40 de locuri de joacă din municipiu, contractele pe care le-am avut cu societățile Rosal și Romprest pentru administrarea zonelor verzi în municipiul Baia Mare.

Citește și: Amendă pentru femeia care protesta în fața casei lui Gheorghe Dincă- Care este cauza

După cum se vede în trecut, această administrare a fost una corectă. Și asta se vede în calitatea de azi, prin prestațiile Serviciului Public Ambient Urban, prestații indoielnice față de ceea ce prestau aceste două societăți la prețuri mult mai scăzute. Relația contractuală cu societatea Drusal, respectiv anumite documente, acte, hotărâri pe care la inițiativa mea, a Consiliului Local le-au luat, proiectul de reabilitare a unor zone din cartierul Vasile Alecsandri, pe proiectul eco-rețele, respectiv achiziția trustului de presă Emaramureș. Pentru aceste contracte, relaționări comerciale, instituționale, pentru care Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj, m-a pus sub semnul întrebării. Am fost acuzat de următoarele fapte, pentru care, prin ordonanță de clasare, emisă de către procuror în ziua de 16 iulie 2019, respectivele fapte, cum ar fi abuz în serviciu, luare de mită în formă continuată, efectuarea de operațiuni financiare, acte de comerț incompatibile cu funcția, instigare la abuz în serviciu, respectiv trafic de influență, AU FOST CLASATE.

Citește și: Polițistul care l-a convins pe Dincă să vorbească a lucrat la Criminalistică! De unde se cunoaște cu monstrul din Caracal

Pot să vin astăzi în fața dumneavoastră și să vă spun că, după mai bine de 6 ANI DE TORTURĂ, ca să spun așa, prin care s-a analizat toată activitatea mea din primărie, din perioada 2011-2013, dar și activitatea ulterioară, am ajuns acum să constat că procurorii, Direcția Națională Anticorupție, neavând probe, au constatat nevinovăția mea în aceste spețe, respectiv în aceste dosare și cu privire la aceste acuzații.

Bănuiesc că nu mai sunt multe acuzații din perspectiva Codului Penal, în special din perspectiva actelor de corupție, care se puteau face. Am într-un fel mulțumirea că lupta mea n-a fost fără sens, atât pentru mine cât și pentru familia mea, dar în principal, pentru Municipiul Baia Mare.

Citește și: Gheorghe Dincă face noi declarații! Luiza ar fi acceptat să facă sex cu el în schimbul unei sume de bani

Vreau să constat încă o dată că, într-un final, cu toate plusurile și minusurile, cu toate asperitățile, totuși profesionalismul, bunul simț și buna măsură a celor de la Direcția Națională Anticorupție funcționează. Am ajuns într-o astfel de situație în care, chiar dacă nimeni nu o să îmi dea înapoi timpul, nici nervii, nici sănătatea sau anii de viață irosiți, am satisfacția că vin, ca și nevinovat, CERTIFICAT NEVINOVAT DE CĂTRE DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, în fața dumneavoastră. Bineînțeles că aceste clasări, respectiv anularea acestor acuzații are și un efect asupra celor două dosare care se află pe rolul instanțelor, care au legatură cu aceste cazuri, cu aceste acuzații și, bineînțeles, din septembrie, atunci când vom intra în dezbaterea acestor dosare, lucrurile și acolo vor avea un alt deznodământ.

Citește și: Mama Luizei, apel către autorități:Vreau să fiu și eu contactată, să știm și noi ce se întâmplă

Dintr-o altă perspectivă, tot în legatură cu această chestiune, pentru că lucrurile acestea m-au făcut într-un fel să nu mă manifest într-un mod foarte public în ceea ce înseamnă viitorul mod în care voi funcționa eu în raport cu municipiul Baia Mare, cu comunitatea băimăreană și cu ceea ce înseamnă atitudinea mea politică și administrativă, vreau să vă comunic că prioritățile mele pentru următorul an, pentru că mai avem un an până la alegerile locale, sunt legate de dezvoltarea infrastructurii rutiere și finalizarea proiectelor pe care le avem pe infrastructura rutieră, demararea tuturor proiectelor și punerea în operă a proiectelor cu finanțare europeană pe care le avem în contractare. Vorbim de proiecte de 200 de milioane de euro.

O altă chestiune foarte importantă este legată de atitudinea pe care municipiul Baia Mare o are față de societatea Vital, societatea Drusal și societatea Urbis și modul în care vom tranșa această relaționare municipiu respectivele societăți comerciale și cetățenii, respectivele societăți comerciale din perspectiva costurilor și a calității. Apoi, dezvoltarea infrastructurii de agrement și demararea, începând cu această lună, a dezvoltării zonei de agrement acvatic pe terenul fostului ștrand municipal.

Citește și: Klaus Iohannis a semnat! El este noul ministru interimar al Educației

Este un proiect de aproape 10 milioane de euro pe care îl vom demara în această lună. Vom face prezentarea publică a acestui proiect în zilele următoare și, bineînțeles, o dată cu această investiție majoră, vom face și reabilitarea Stadionului Municipal. Asta din perspectiva sportului, pentru că fotbalul devine o prioritate a municipiului atât la nivel de copii și juniori, dar în principal prin modul în care generăm performanțe pentru echipa mare, cea care se află în subordinea clubului Minaur, respectiv Minerul Baia Mare. O altă prioritate este modernizarea infrastructurii școlare, și din perspectiva dotărilor, dar și din perspectiva condițiilor igienico-sanitare. Nu în ultimul rând, e o chestiune prioritară pentru Baia Mare, din perspectiva infracționalității, dar și din perspectiva socială, mai ales că avem o finanțare pe fonduri europene de 7 milioane de euro: asanarea zonei Craica, Pirită, respectiv Cuprom și reabilitarea socială și a infrastructurii de locuit în zona Ferneziu. Așadar, sunt chestiuni care țin de prioritățile pe care le avem începând de acum până la sfârșitul acestui mandat.

Citește și: EXCLUSIV Reclamă halucinantă: ‘Monstrul din Caracal ne-a omorât prețurile’

Voi candida pentru un nou mandat, pentru a continua proiectele pe care mi le-am asumat în fața băimărenilor.

Pentru că este un subiect de interes și multă lume mă întreabă ce voi face în viitor, dacă merg mai departe: DA, MERGEM MAI DEPARTE. VOI CANDIDA ȘI VOI DUCE MAI DEPARTE PROIECTELE MUNICIPIULUI BAIA MARE, PROIECTELE MELE PE CARE MI LE-AM ASUMAT ÎN FAȚA BĂIMĂRENILOR ȘI PE CARE LE VOI CONTINUA ȘI ÎN PERIOADA 2020 - 2024.

Citește și: SURSE Incompetență sau complicitate? De-abia azi a fost cerut desfășurătorul numărului de pe care a fost sunată mama Alexandrei

Urmează o serie de dezbateri publice cu cetățenii municipiului Baia Mare în această perioadă, pentru a vedea modul în care își doresc să relaționez din perspectivă electorală cu cetățenii, respectiv cu entitățile politice sau civice. Dorința mea este să candidez independent, sub o platformă sau într-un parteneriat cu o platformă civico-politică. Voi vedea cetățenii ce își doresc din această perspectivă.

Evident, am discuții cu majoritatea forțelor politice care înțeleg să genereze dezvoltare în Baia Mare, Maramureș, România, dezvoltare a comunităților și nu dezvoltare a buzunarelor proprii sau dezvoltarea organizațiilor politice, ci dezvoltarea comunităților. Această platformă va fi de fapt o echipă pentru Baia Mare. Voi evalua dacă această echipă va merge mai departe cu Baia Mare și va avea și o implicare la nivelul Consiliului Județean.

Citește și: Alexandru Cumpănașu a răbufnit: S-a confirmat că Alexandra a fost victima unei rețele internaționale de răpiri și exploatare de fete!

Deocamdată, prioritatea mea este Municipiul Baia Mare și modul în care voi creiona apoi echipa în Consiliul Local, cât și în executivul primăriei, o echipă care să înțeleagă atât ritmul cât și viziunea pe care o am pentru acest oraș. Dar în primul rând ritmul. Este foarte important să înțelegem că un serviciu public înseamnă să te dedici comunității, chiar să te sacrifici într-un anumit fel sau să îți sacrifici anumite obiective personale pe care le ai pentru a putea să generezi performanță în comunitate, pentru comunitate.

În acest sens, voi evalua relaționarea pe care o am inclusiv cu actualii consilierii locali din Coaliția pentru Baia Mare, cu partidele care sunt componente ale acestei entități și le voi comunica modul în care doresc să merg în continuare, din 2020, într-o colaborare cu unii dintre ei. Cetățenii, în dezbaterile pe care le vom avea, sunt cei care îmi vor da soluția potrivită pentru modul în care vom funcționa în perioada 2020-2024.

Citește și: Amendă pentru femeia care protesta în fața casei lui Gheorghe Dincă- Care este cauza

Nu consider că demersul pe care eu îl voi avea va fi un demers de pre-campanie sau campanie electorală sau un demers cu caracter electoral sau unul cu caracter concurențial. Eu concurez de fiecare dată cu mine și încerc să devin din ce în ce mai bun. Având în vedere că mi s-a luat din spate un bagaj greu, care îmi ocupa suficient timp și îmi consuma foarte multe resurse, suficient de mulți nervi, respectiv acest dosar mamut, pe care îl duc din 2013, am acum toată energia și dorința să mă orientez spre aceste priorități pe care le-am enumerat.

Este important să închidem anumite proiecte pentru a putea să deschidem altele, venind în fața băimărenilor astăzi, nu doar că spun eu că sunt un om nevinovat, ci o spun tocmai cei care m-au acuzat: sunt un om care nu a săvârșit acte de coruptie. Așadar, am încrederea înnoită în instituțiile judiciare ale Statului Român, în celelalte instituții ale Statului Român, care își fac treaba pentru a salubriza tot ceea ce înseamnă administrație și politică în România și este normal să se întâmple așa. Pe de altă parte, susțin orice demers al autorității locale sau ale autorităților centrale pentru a scăpa de toți cei care înțeleg că o funcție publică înseamnă un beneficiu în folosul propriu.

Citește și: Polițistul care l-a convins pe Dincă să vorbească a lucrat la Criminalistică! De unde se cunoaște cu monstrul din Caracal

Vreau să le mulțumesc cetățenilor pentru toată susținerea pe care mi-au acordat-o în momentele dificile din acești șase - șapte ani de așa - zisă teroare pe care nu am vrut să o afișez, să o manifest. Sunt bărbat și știu să merg înainte și să duc toate bătăliile cu foarte multă onoare și cu capul sus. Și toate aceste pentru că mă reprezint nu doar pe mine sau familia mea, reprezint în primul rând băimărenii și Municipiul Baia Mare și astea sunt mai presus decât propria persoană.”, spune Cătălin Cherecheș.

Citește și: Gheorghe Dincă face noi declarații! Luiza ar fi acceptat să facă sex cu el în schimbul unei sume de bani .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.